Baseball-ul, propus pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Baseball-ul, propus pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

Sport 03 Martie 2015 / 00:00 561 accesări

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va definitiva la mijlocul anului 2016, cu un an mai târziu față de termenul inițial prevăzut, noile discipline sportive care vor intra în programul olimpic al Jocurilor de la Tokyo din 2020, a anunțat președintele CIO, Thomas Bach. „Am aprobat un nou calendar pentru stabilirea noilor sporturi, la Comitetul Executiv de la Rio. Ne-ar plăcea să primim propunerile pentru Tokyo până în septembrie, pentru a ne putea pregăti pentru studierea acestora, după care vor decide ce noi discipline vom include în program”, a precizat Thomas Bach. Agenda Olimpică 2020, aprobată de CIO în decembrie anul trecut, prevede noi reguli privitoare la candidaturi, care permit orașelor organizatoare ale Jocurilor Olimpice să propună includerea de noi sporturi la JO. În ce privește Tokyo 2020, favorite sunt baseball și softball, cu mare popularitate în Japonia și, mai ales, cu multe instalații excelente deja construite. Aceste discipline au fost eliminate din program la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008. Noile reguli ale CIO care stabilesc discipline incluse în agenda olimpică țin seama de popularitatea cât mai largă în rândul tineretului, universalitatea și posibilitatea de a oferi egalitate între sexe.

Taguri articol


12