Implementarea cerinţelor de capital Basel III ar trebui să conducă la crearea unui sistem financiar mai bun şi mai lichid, astfel încât să nu mai fie nevoie de Basel IV, atrage atenţia oficialul Băncii Naţionale a României (BNR) Nicolae Dănilă, în studiul „Noul model de business al băncilor comerciale şi provocările lui”, postat pe site-ul instituţiei. „Se pare că fiecare set de reglementări Basel (I, II şi III) a avut menirea să corecteze erorile versiunilor anterioare. Şi totuşi, realitatea a demonstrat că fiecare nou set a fost mai complicat şi mai puţin efectiv. Niciun Basel nu a dus la o capitalizare suficientă a băncilor pentru a acoperi şi absorbi şocurile din economie”, spune Dănilă. Tocmai de aceea, reprezentantul BNR subliniază importanţa implementării corecte a Basel III. Directiva Basel a fost elaborată drept răspuns la criza financiară din 2008; setul III a fost stabilit în 2010 şi va obliga băncile să-şi constituie rezerve echivalente cu 7% din valoarea împrumuturilor pe care le acordă, faţă de 2% în prezent. (P.N.)