Băsescu + DDA = Ceauşescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu + DDA = Ceauşescu

Eveniment 14 Septembrie 2010 / 00:00 1539 accesări

Ieri, de frică, întreaga Românie a sughiţat într-un glas! Hâc! Toată lumea a privit în toate direcţiile, trăgând a spion cu ochiul la toată lumea, s-a aşezat la cozi vorbind cu glas molcolm, iar câţiva, prinşi cu adevărat de atmosfera festivă a zilei, mai că s-au încolonat, rânduri, rânduri, căutând din priviri drapele roşii pe care să le fâlfâie mândri în soare, printre macarale, cântând şi strigând din toţi rărunchii: „Stima noastră şi mândria, Ceauşescu! România!”. Cum? Ceauşescu? Păi, l-am înmormântat de vreo două decenii! Ce să fie atunci? Păi, e Băsescu! Păi, cum? Păi, simplu. Ieri, cârmaciul nostru iubit ne-a trântit un mesaj de întâmpinare a noului an de şcoală de i-a băgat în sperieţi pe toţi românii, până la bulgari, unguri (unii elevi din vestul ţării chiar au plecat la şcoală peste graniţă) şi chiar mai departe! Abia se obişnuiseră bieţii români cu traiul mizerabil, cu salariile scăzute, cu cenzura, cu legile contradictorii, cu ordonanţe de urgenţă ce trec prin mâinile aleşilor mai rapid decât gloanţele, cu minciunile şi cu „supertunurile” îndreptate împotriva lor de către aceeaşi „elită”, când, hop!, apare atotcârmuitorul, numai lapte şi miere, cu un mesaj copiat din scripturile de discurs ale lui Ceauşescu, însă updatat zdravăn, în aşa fel încât orice dictator din lume ar fi salivat verde (de invidie), la auzul său. Astfel, Cârmaciul aruncă asupra tinerei generaţii şi dascălilor (pe care îi stimează foarte) fluvii întregi de „succesuri”, asezonate cu efluvii de mironosiţă ce foloseşte cuvinte gen entuziasm, putere de muncă, provocare, transformare, dăruire, devotament, cooperare, performanţă, spirit civic şi.... nu vă mai plictisesc (pentru curioşi, discursul se află postat pe net, pe pagina întîi a ziarului)! Hâc! Hâc! Aceasta este reacţia României chinuite, adusă la sapă de lemn, băgată „în boale”, târâtă în mizerie şi umilită dincolo de marginile înseşi definiţiei cuvântului. Să mai comentăm? Şi cu asta avem dubii... Măcar dacă am putea, aşa, ca o mică răzbunare, să-l forţăm pe conducătorul nostru iubit să plătească CAS (la coadă, nu prin reţinere la sursă) pe drepturi de autor (pentru discursul plagiat), asigurări de sănătate (pentru toţi românii care s-au îmbolnăvit ascultându-l), pensii (pentru cei care au îmbătrânit brusc la auzul unui atare discurs), şomaj (pentru cei care au luat-o la goană urlând de la serviciu)… şi tot ar fi o chestie! Să trăiţi bine!

Spicuiri din mesajul prezindenţial ocazionat de începerea noului an şcolar!

\"Doresc să urez celor aproximativ 3,3 milioane de elevi, care se vor îndrepta de luni spre sălile de clasă, mult entuziasm, curiozitate şi putere de muncă. Ceea ce învăţaţi acum vă va fi de folos în carierele pe care vi le veţi alege, dar va determina, în acelaşi timp, şi modul în care ţara va face faţă provocărilor unei lumi aflate într-o continuă transformare. În aceste momente dificile din punct de vedere economic, şcoala românească are nevoie de creativitate, inovaţie şi iniţiativă pentru ca elevii noştri să reuşească\", se arată într-un comunicat de presă remis de Preşedinţie. Preşedintele Băsescu a mai precizat că educatorii, învăţătorii şi profesorii, prin devotamentul lor la clasă, sunt cei care pot asigura crearea unui învăţământ de calitate, menit să răspundă nevoilor elevilor şi exigenţelor societăţii. \"Dăruirea cadrelor didactice la clasă nu este suficientă fără implicarea fiecăruia. Cooperarea cu părinţii în urmărirea activităţii elevilor, deschiderea comunităţilor locale către problemele şcolii, dar şi susţinerea venită din partea societăţii civile sunt tot atâtea moduri prin care putem sprijini împreună performanţa şi modernizarea şcolii româneşti. Numai prin dezvoltarea unui simţ al comunităţii în jurul şcolii, în care toţi actorii interesaţi să participe la îndrumarea copiilor noştri, vom avea generaţii mai educate, cu spirit civic, care preţuiesc cunoaşterea şi sunt animate de dorinţa de învăţa. Mult succes în noul an şcolar tuturor elevilor şi cadrelor didactice\", se mai arată în mesajul prezidenţial.

Taguri articol


12