Băsescu , “şef de campanie electorală cu sediul la restaurant”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un preşedinte anticonstituţional!

Băsescu , “şef de campanie electorală cu sediul la restaurant”

Eveniment 12 Mai 2008 / 00:00 1283 accesări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la ieşirea de la un restaurant unde s-a întîlnit cu liderii PD-L Adriean Videanu, Liviu Negoiţă şi Vasile Blaga, că se află “în spatele” lui Vasile Blaga, dorindu-şi ca democrat-liberalul să fie ales primar. Întrebat dacă el este în spatele lui Blaga, Băsescu a răspuns: “Dar sînt, am fost întotdeauna”. El le-a mai spus jurnaliştilor că a discutat în restaurant despre blaturile în campania electorală, apreciind că “cel mai odios blat de campanie aparţine PSD”. Potrivit unor surse democrat-liberale, Băsescu a cerut PD-L, ca un adevărat şef de partid, ca în Bucureşti să intre în lupta politică directă cu adversarii, pentru că, din experienţa pe care a avut-o el, strategia prezentării de “soluţii, nu discuţii” este insuficientă pentru cîştigarea capitalei. El a mai arătat că o strategie de non-combat a PD-L, de prezentare strictă a unor proiecte, nu va atrage oamenii la vot, indecişii îndreptîndu-se astfel către candidatul “independent” al PSD. Reacţiile politicienilor în urma întîlnirii şi declaraţiilor lui Băsescu nu au întîrziat să apară. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a opinat că atacul şefului statului la adresa PSD este generat de frica PD-L de a pierde Bucureştiul şi de a se afla toate faptele necurate făcute de ultimii doi primari, Traian Băsescu şi Adriean Videanu. Liderul PSD a afirmat că Videanu a fost pus la Primăria capitalei “pentru a şterge urmele lui Băsescu” la Primărie, iar democrat-liberalii l-au propus acum pe Blaga pentru a şterge urmele atît ale lui Băsescu, cît şi ale lui Videanu: “Ei propun un vameş la Primăria Capitalei, pentru a continua să fure asfalt şi borduri, noi propunem un judecător, pentru a face dreptate şi a se afla adevărul”. Geoană a apreciat că atacul preşedintelui, dincolo de limitele jocului democratic şi de normele constituţionale, este motivat de frica de a se afla tot ce s-a întîmplat necurat în administraţia PD, în ultimii opt ani. Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, la rîndul ei, că gestul şefului statului de a se întîlni cu liderii PD-L şi de a transmite mesaje electorale este neconstituţional: “În opinia mea, este absolut neconstituţional ca preşedinte să te implici într-o campanie electorală şi să-ţi şi declari susţinerea faţă de un candidat sau altul, să faci afirmaţii despre candidaţi, despre modul în care se desfăşoară alegerile, pentru că singura menire a unui preşedinte este să menţină echilibrul şi echidistanţa politică”. “După declaraţia d-lui Băsescu, am înţeles că reforma constituţională pe care o preconizează trebuie să introducă obligatoriu, în Constituţia României, postul de şef de campanie electorală cu sediul la restaurant, pentru că pe cel de şef de stat, din păcate, l-a discreditat preşedintele Traian Băsescu”. La rîndul său, vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely a declarat că preşedintele nu ar trebui să se implice, în mod direct, în campania electorală, aşa cum a procedat întîlnindu-se cu Blaga, Videanu şi Negoiţă: “Nu este o noutate. Chiar dacă nu ar fi fost la masă cu liderii PD-L, toată lumea ştie că preşedintele Băsescu sprijină acest partid. E în nota lui obişnuită”. Candidatul PC la Primăria capitalei Codrin Ştefănescu crede că “afirmaţia lui Băsescu că se află în spatele lui Blaga este o realitate care nu poate fi negată, cu un singur amendament, acela că Vasile Blaga stă cu faţa la prăpastie”.



12