O singură dată, un preşedinte în exerciţiu şi-a mai sărbătorit aniversarea unei vârste rotunde: Ion Iliescu, în 1990. Întâmplător, primul preşedinte democrat împlinea tot 60 de ani – cât împlineşte astăzi Traian Băsescu.

Între cei doi preşedinţi există o serie întreagă de deosebiri – principala asemănare constituind-o faptul că şi unul şi altul lasă o amprentă puternică asupra fragmentului de istorie contemporană în care şi-au exersat calităţile şi defectele.

În 1990, la început de drum democratic, Ion Iliescu avea în spate o experienţă politică – de tip comunist, dar politică – de aproape 40 de ani. Pentru dânsul abandonarea “nobilelor idealuri” a constituit o experienţă dureroasă, dar profitabilă pe fond. Vaccinat împotriva tentaţiei totalitare, a parcurs cu răbdare şi înţelegere drumul plin de hârtoape al democraţiei incipiente, reuşind ca la finele celui de-al treilea mandat, după zece ani de exerciţiu, să demonstreze că are convingeri cu adevărat democratice.

În acelaşi an 1990, Traian Băsescu nu avea în spate nici un fel de experienţă politică. Era un slujbaş onest al statului care-şi făcea datoria, fie că era pe navă (unde n-avea nevoie de nici un fel de democraţie), fie la Amsterdam ori la Constanţa.

Politică a început să facă odată ce a fost promovat director general la Ministerul Transporturilor, unde în scurt timp a devenit ministru. Petre Roman, şeful său, i-a intuit calităţile şi a făcut din el unul dintre principalii săi colaboratori. A intrat în Parlament în 1992, a ieşit de bună voie în 1996, pentru a se pune la dispoziţia anchetatorilor dispariţiei flotei şi a revenit în prima linie odată cu victoria Convenţiei Democratice. Redevenit ministru, a dat măsura calităţilor sale de luptător lichidându-l, practic, pe Ciorbea şi devenind unul dintre colaboratorii preferaţi ai lui Vasile. Primul examen democratic l-a dat odată candidatura la Primăria Capitalei, funcţie câştigată in extremis ca, dealtfel, toate “concursurile” la care a participat. De aici înainte nu avea să mai piardă nici o confruntare electorală – de la cea care l-a făcut preşedinte până la cea care l-a reconfirmat. Unica sa înfrângere a venit din partea celor “322”, care au făcut din el şi primul preşedinte suspendat.

De-a lungul acestui interval, Traian Băsescu pare a fi parcurs un drum invers celui al lui Ion Iliescu. Cu fiecare funcţie, cu fiecare mandat şi-a dat în vileag setea de putere şi dorinţa de a controla tot ce mişcă în jurul său, ignorând voit regulile jocului democratic sub pretextul clasic al binelui public. Ultima sa declaraţie, referitoare la judecători, ilustrează pe deplin filosofia sa: judecătorii să se gândească, înainte de a da sentinţe de unde se vor lua bani pentru aplicarea acestora. Cu alte cuvinte, legea e lege doar dacă sunt bani. Dacă nu, nu…

P.S. Este firesc şi de bun simţ ca la un eveniment personal de felul acestuia, celui care se află în cauză să se i se facă urarea tradiţională: La mulţi ani! Şi la mai mult spirit democratic…