Băsescu a fost violent cu copilul, în 2004

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Judecătorii, în lupta cu “Pixelul albastru”

Băsescu a fost violent cu copilul, în 2004

Eveniment 01 Decembrie 2011 / 00:00 467 accesări

PIXELUL ALBASTRU Ecourile filmuleţului în care Traian Băsescu lovea peste faţă un copil, în timpul unui miting electoral din 2004, nu s-au stins. Băsescu a recunoscut la o televiziune că e posibil să-l fi lovit pe acel băiat, după care a încercat să dovedească prin expertize că înregistrarea ar fi un fals. În săptămâna votării pentru prezidenţiale, în 2009, Băsescu a pozat în victimă lăcrimândă, îngăimând faimosul „Să-ţi fie ruşine, Patriciu!“. Însă lovirea copilului de la Ploieşti n-a fost nicio invenţie de „pixeli albaştri“, aşa cum a pretins Daniel Funeriu şi nici halucinaţia unor oameni rău intenţionaţi. Lui Funeriu însă afirmaţia i-a adus, drept recompensă, un post de ministru. Peste nu mult timp, acelaşi Băsescu, proaspăt reales preşedinte, avea să jubileze la o altă emisiune televizată, recunoscând că l-a lovit pe acel copil şi numai faptul că filmuleţul a fost difuzat prea din vreme l-a salvat de la pierderea alegerilor.

INSTANŢA NU ÎL POATE TRAGE LA RĂSPUNDERE Între timp, Băsescu l-a dat în judecată, în 2009, pe Patriciu, cerând despăgubiri de un leu pentru “minciună şi trucarea unor filmări” şi a câştigat. Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 au prezentat ieri, motivarea deciziei lor, arătând: “în temeiul probelor arătate mai sus şi ţinând cont că prin verbul “a împinge” se înţelege şi “a îmbrânci” (conform DEX, ediţia 1998), instanţa reţine că reclamantul (Traian Băsescu - n.r.) a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004”, instanţa susţinând că declaraţia şefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale care poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face. Instanţa mai arată că “nu este învestită cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004”.

Taguri articol


12