Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, îi cere preşedintelui Traian Băsescu să îşi facă publice cartea de muncă, dosarul profesional şi cel de la CNSAS. \"În finalul unei declaraţii, preşedintele îndemna întreagă naţiune să solicite Parchetului General mapa profesională a Noricăi Nicolai”, se arată într-un comunicat remis de GIP, care menţionează că moda \"mapei profesionale” a fosr lansată de Băsescu, în scandalul legat de numirea Noricăi Nicolai la Justiţie. Grupul a anunţat ieri că, urmînd îndemnul preşedintelui de a cere instituţiilor publice informaţii referitoare la cariera profesională a actualilor demnitari, a făcut două solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, încercînd să obţină cartea de muncă şi dosarul profesional ale lui Băsescu. GIP precizează că, în 17 ianuarie 2008, a cerut Administraţiei Prezidenţiale o copie a cărţii de muncă a preşedintelui Băsescu, iar în 21 ianuarie 2008, Administraţia Prezidenţială i-a transmis că refuză să îi pună la dispoziţie documentul solicitat pe motiv că acesta ar cuprinde informaţii cu caracter personal. \"Refuzul Administraţiei Prezidenţiale este jenant, acestă venind la doar 10 zile după ce chiar Administraţia Prezidenţială şi preşedintele Băsescu prezentaseră public informaţii cu caracter personal referitoare la cariera profesională a Noricăi Nicolai. Mai mult, preşedintele Băsescu garantase accesul oricărui cetăţean la orice informaţii din trecutul profesional al Noricăi Nicolai\", se mai arată în comunicat. Tot în 17 ianuarie, GIP a solicitat şi Ministerului Transporturilor o copie a dosarului profesional al lui Băsescu, iar în 4 februarie 2008, instituţia i-a transmis că nu îi poate pune la dispoziţie informaţiile solicitate, pe motiv că acestea ar fi informaţii cu caracter personal. Potrivit Ministerului, \"dosarul personal al domnului Traian Băsescu poate fi consultat numai cu acordul titularului, conform legii\", precizează GIP. Grupul apreciază iniţiativa lui Băsescu de a face publice toate informaţiile din trecutul profesional al demnitarilor români, însă consideră \"inadmisibil\" să nu se poată afla nimic din trecutul celui mai important demnitar al ţării, preşedintele României. În urma acestor refuzuri, GIP îi solicită preşedintelui să ceară Administraţiei Prezidenţiale publicarea cărţii sale de muncă; să transmită Ministerului Transporturilor acordul său cu privire la publicarea dosarului său profesional; să îşi respecte promisiunea făcută în 16 august 2006 (\"Daţi-mi dosarul şi îl fac public\") şi să publice pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale documentele referitoare la colaborarea sa cu Securitatea aflate la CNSAS (coperta şi fila 118 din Registrul Inventar - arhivă al fondului reţea păstrat la Constanţa, volumul 5, în care Traian Băsescu apare la poziţia 17.592, cu datele de identificare, cu număr de înregistrare a dosarului personal nr. 3.990; procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979, prin care dosarul personal nr. 3.990 al lui Traian Băsescu a fost distrus; filele 64 verso şi 65, declasificate, din \"Registrul Jurnal pentru reţea informativă al UM 02150 Mangalia\", în care Traian Băsescu figurează în calitate de colaborator cu dosarul 3.990). GIP menţionează că preşedintele Băsescu poate obţine oricînd copii ale acestor documente, deoarece ele „îl privesc personal”. Se pare că preşedintele a cerut să i se dea dosarul tocmai pentru că nimeni nu poate să i-l dea, singura persoană care ar avea posibilitatea să obţină documentele respective fiind tocmai... preşedintele.