Băsescu, acuzat de interese economice netransparente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Corlăţean

Băsescu, acuzat de interese economice netransparente

Politică 30 Martie 2011 / 00:00 709 accesări

Senatorul PSD Titus Corlăţean va sesiza Comisia de apărare a Senatului privind o serie de documente transmise în 2009 de PDL într-un mod „netransparent” către Duma de Stat a Rusiei, în care sunt făcute propuneri de parteneriate economice „pe filieră de partid”, către ministerele controlate de PDL. Social democratul face aceste acuzaţii în contextul prezentării documentelor Wikileaks, în urma cărora au fost „resuscitate” teme din campania prezidenţială din 2009 privind apropierea liderilor opoziţiei de interesele Moscovei, considerând că documentele prezentate de el demonstrează, de fapt, „relaţionarea reală şi cel puţin imorală, dacă nu şi ilicită, dintre cercuri de putere din PDL şi importanţi lideri de la Moscova, pe baza unui interes economic extrem de substanţial”, în special în zona energetică. Corlăţean afirmă că nu deţine şi răspunsurile părţii ruseşti, însă reiese din continua corespondenţă a PDL cu autorităţile de la Moscova, că aceste propuneri au fost primite favorabil, existând chiar o invitaţie pentru ca o delegaţie rusească să vină la Bucureşti. Acesta îl acuză de „patronajul” acestor interese şi pe Traian Băsescu.

Taguri articol


12