Nominalizarea făcută de Traian Băsescu pentru funcţia de premier a pus pe jar clasa politică. Mai mult ca niciodată, liderii PSD şi PNL din ţară au reacţionat dur, acuzîndu-l pe preşedintele Băsescu că nu doreşte să pună capăt crizei economice şi politice. Mai mult decît atît, partidele care au format noua majoritate parlamentară îl acuză de iresponsabilitate pe Băsescu, despre care spun că se foloseşte de PD-L şi de prospătul nominalizat, Lucian Croitoru, pentru a-şi atinge propriul interes: un nou mandat la Cotroceni. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că majoritatea nou constituită în Parlament, respectiv PSD, PNL, UDMR, PC şi grupul minorităţilor naţionale, va avea o reacţie comună la anunţul făcut de preşedintele Băsescu în privinţa candidatului pentru funcţia de premier. Geoană a precizat că majoritatea nou constituită în Parlament va avea, de asemenea, şi o strategie comună pe care o va urma. Geoană a spus că noua majoritate parlamentară nu va renunţa la propunerea sa de candidat pentru funcţia de premier, Klaus Iohannis. „Nu este niciun fel de motiv să renunţăm la cea mai bună candidatură de premier care există azi pe piaţă”, a spus Geoană. Liderul PSD a afirmat, după anunţul şefului statului privind premierul desemnat, că Băsescu a făcut o propunere care adînceşte şi prelungeşte criza, precizînd că va analiza posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională şi cerînd trecerea PD-L în opoziţie.
Potrivit lui Geoană, \"mişcarea\" lui Băsescu de a-l desemna premier pe Lucian Croitoru reprezintă “o formă de bluf politic” şi un act de “gravă iresponsabilitate politică”, în condiţiile în care este evident că Croitoru nu are majoritate parlamentară care să îl sprijine. Geoană a arătat că desemnarea lui Croitoru este un “şantaj politic şi constituţional”, în care scopul real al lui Băsescu este păstrarea \"Guvernului Bloc- Boc - Blaga - Videanu - Berceanu - Udrea” pînă la alegerile prezidenţiale, pentru a controla accesul la resurse şi a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale. Liderul PSD a făcut un apel oficial la şeful statului şi la preşedintele PD-L, Emil Boc, solicitîndu-le ca PD-L să treacă în opoziţie, concomitent cu recunoaşterea noii majorităţi parlamentare create. “Cramponarea de putere a regimului Băsescu-Boc este un lucru nociv pentru România”, a adăugat liderul PSD. “Traian Băsescu doreşte doar un Guvern PD-L. Este disperat că pierde butoanele puterii. Băsescu doreşte cu disperare să păstreze pe Boc, pe Blaga, pe Berceanu, pe Videanu şi pe Udrea la butoanele deciziilor în România. Este un lucru de neacceptat”, a conchis Geoană. El consideră că desemnarea lui Lucian Croitoru fără sprijin în Parlament reprezintă un risc de imagine pentru acest bun specialist, care nu are cum să ajungă premier în România pentru că nu are majoritatea parlamentară. La rîndul lui, liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că decizia preşedintelui este una iresponsabilă, care duce la prelungirea crizei. “O majoritate parlamentară de peste 65% alcătuită din PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale a mers la preşedinte şi i-a propus o soluţie onestă, eficientă şi rapidă. Nu ne-am dus cu această majoritate să propunem ca prim ministru pe unul din liderii acestor partide. Nu ne-am dus cu această majoritate să propunem ca prim ministru un adversar politic sau un contracandidat al preşedintelui. Ne-am dus cu o persoană a căre1i independenţă, a cărei autoritate, ale cărui prestigiu şi experienţă internă şi internaţională nu pot fi contestate şi nu a făcut-o nici preşedintele Traian Băsescu”, a declarat Antonescu. El a precizat că liberalii nu se lasă intimidaţi de decizia şefului statului, anunţînd că vor solicita o şedinţă a Camerelor Parlamentului care să dea o hotărîre privind susţinerea lui Iohannis de noua majoritate parlamentară şi vor sesiza Curtea Constituţională.
Vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean a declarat că Lucian Croitoru reprezintă “o nominalizare absolut deosebită, pe care PD-L o va susţine în totalitate”, întrucît acesta este “premierul care corespunde realităţii româneşti actuale”. UDMR, prin vocea lui Kelemen Hunor, susţine că dacă Lucian Croitoru va solicita, UDMR va discuta cu acesta, Uniunea apreciind că, în afară de \"dialog şi înţelepciune\" nu există altă ieşire din criza declanşată în 2008, prin formarea coaliţiei PSD-PD-L. Kelemen Hunor a mai spus că UDMR va dialoga în continuare cu toate partidele politice. Liderul grupului minorităţilor din Parlament, Varujan Pambuccian, a declarat ieri că deputaţii minorităţilor vor discuta cu premierul-desemnat, Lucian Croitoru, dar nu vor renunţa la a-l susţine pe Klaus Iohannis pentru funcţia de prim-ministru. “Nominalizarea lui Lucian Croitoru pentru funcţia de premier într-un viitor Guvern demonstrează că preşedintele Traian Băsescu este „un personaj fără scrupule care adînceşte criza politică în interese personale”, a declarat preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. “Băsescu prelungeşte voit starea de conflict. Scopul lui este ca Guvernul Boc să rămînă pe poziţii pînă după alegeri. Vrea morţiş să aibă ministru PD-L la Interne, să organizeze alegerile”, a afirmat Iliescu.