Băsescu: Am greşit, să repare Ponta!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reacţie tipică

Băsescu: Am greşit, să repare Ponta!

Eveniment 31 Ianuarie 2014 / 00:00 1641 accesări

Traian Băsescu a ieşit ieri la rampă, după o tăcere lungă şi nu tocmai obişnuită pentru el. În prealabil, îl chemase pe şeful STS la Cotroceni, motiv pentru care cu toţii ne-am închipuit că Băsescu urmează să vorbească în premieră despre accidentul aviatic din Apuseni. Nimic mai fals! Şeful statului a făcut o declaraţie despre... noul Cod de Procedură Penală, promulgat de el şi adoptat de Emil Boc, care urmează să intre în vigoare sâmbătă. Pe fond, Băsescu recunoaşte că i-a scăpat un articol din Codul de Procedură Penală, în speţă art. 140, care le limitează drastic procurorilor capacitatea de a intercepta convorbirile telefonice, în sensul că astfel de activităţi nu pot fi puse în aplicare decât după ce persoanele urmărite sunt anunţate că s-a început urmărirea penală împotriva lor. „Îmi asum eroarea de a nu fi înţeles articolul 140 din CPP, dar trebuie corectat”, a declarat Băsescu, adăugând, pentru a se scuza, că nu este penalist, iar consilierii lui juridici sunt constituţionalişti, acesta fiind indicat drept motivul pentru care a avut loc scăparea. Evident, Traian Băsescu nu putea pur şi simplu să îi ceară premierului să corecteze eroarea. A ieşit la TV, a îngăimat o scuză patetică, pentru ca apoi să îi transmită lui Ponta că, dacă nu modifică de urgenţă art.140, se erijează în scut al tuturor corupţilor şi infractorilor. De cealaltă parte, premierul i-a răspuns lui Băsescu explicând că trebuie să verifice în prealabil dacă este legal ca Guvernul să modifice Codul prin ordonanţă de urgenţă, aşa cum cere în grabă şeful statului. Băsescu a primit o replică dură şi de la social-democraţi, prin vocea purtătorului de cuvânt al partidului, Cătălin Ivan: „Traian Băsescu a recunoscut că a promulgat un Cod de Procedură Penală cu erori. Este pur şi simplu jenant modul în care îşi asumă această greşeală după patru ani, iar scuzele penibile legate de consilieri nu au nicio valoare acum. Însă şi mai grav este faptul că tot Traian Băsescu este cel care acuză, vorbind despre un Cod care acţionează ca un „scut pentru corupţi“, Cod pe care chiar oamenii săi l-au elaborat“!

Dar să vedem exact ce a greşit non-penalistul Băsescu. Munca procurorilor va fi îngreunată de noul Cod de Procedură Penală deoarece urmărirea penală efectuată de aceştia va fi compromisă. Art. 140 prevede ca suspectul să fie imediat înştiinţat despre începerea urmăririi penale împotriva lui, înainte ca procurorii să adune minimum de probe care să arate că sesizarea făcută de denunţător este reală. Pentru a înţelege mai bine care este diferenţa dintre vechiul Cod şi noul Cod, am cerut părerea specialiştilor în drept. “În momentul în care primim o sesizare sau o plângere, avem timp să efectuăm acte premergătoare în dosar, să verificăm dacă reclamaţia are o bază reală. Putem face interceptări, audia martorii propuşi de denunţător, putem cere efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice, unor acte medico-legale… Abia apoi îl anunţăm pe suspect despre plângerea făcută împotriva lui şi începem urmărirea penală. De sâmbătă (1 februarie, când vor intra în vigoare noile Coduri - n.r.) nu vom mai acţiona aşa. Potrivit noilor prevederi legale, în clipa în care primim sesizarea, începem urmărirea penală şi-i aducem la cunoştinţă suspectului că va fi cercetat. După care vom demara procedurile legale de administrare a probelor”, a declarat Zafer Sadâc, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În aceste condiţii, persoana care ştie că este anchetată de oamenii legii se va feri să le mai ofere acestora dovezi împotriva ei. Aşa se face că interceptările, care stau la baza a 90% dintre dosarele penale, vor fi inutile. În ciuda prevederilor sumbre, anchetatorii spun că vor continua să-şi facă treaba cât mai bine. „Nu ştim cum va fi în practică, vom vedea cum vom rezolva şi această problemă. Poate se va interveni legislativ... nu ştiu”, a declarat şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, procuror Sorin Constantinescu.



12