Băsescu ar trebui să ia lecţii de la Obama

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lecţie democratică

Băsescu ar trebui să ia lecţii de la Obama

Politică 02 Octombrie 2012 / 00:00 228 accesări

Unele societăţi civilizate şi democrate au preşedinţii pe care îi merită. La noi se poartă impotenţa politică amestecată cu indiferenţa cinică, se poartă jignirile, anatemele pe categorii mai mari sau mai mici de cetăţeni, în stigmatizarea unor profesii întregi, pentru că tot “suntem o ţară de mămici şi bebeluşi“. Preşedintele SUA îi oferă, indirect, lui Traian Băsescu şi susţinătorilor lui, o lecţie de autentică democraţie şi eleganţă politică printr-un discurs rostit în această săptămînă. Din păcate, mai mult ca sigur lecţia va rămâne fără ecou într-o ţară al cărei lider a ridicat insulta la rang de politică de stat. Concret, preşedintele Obama i-a îndemnat pe americani de rând să exercite presiuni asupra Congresului pentru ca acesta să adopte planul său de ajutorare a debitorilor imobiliari aflaţi în dificultate pe care l-a propus în februarie, argumentând că el va ajuta familiile şi clasa mijlocie. Acest plan ar urma să le permită titularilor unor împrumuturi imobiliare sufocaţi de rate să economisească circa 3.000 de dolari pe an din împrumuturile contractate, prin dobânzi mai mici. Pentru finanţarea planului, Aflat în campanie electorală, pentru Obama ar fi fost simplu, cu o gândire precum cea de la Cotroceni, să demareze o reglare directă de conturi cu susţinătorii republicani ai contracandidatului său. Vă mai amintiţi, desigur, mesajele tip ”Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” ale lui Băsescu, sau acelea vizînd majoritatea ticăloşită a celor 322 de parlamentari care l-au suspendat acum 5 ani. Mesaje repetate ani de-a rîndul, obsesiv. Obama a ales modalitate elegantă de a trage Parlamentul de urechi. Fără atacuri, fără insinuări. Nu există termen de comparaţie între apelul lui Obama către americani cu cel al lui Băsescu şi al oamenilor săi către români de a boicota votul la referendum, o altă modalitate democratică prin care un cetăţean poate acţiona asupra unui politician care îl dezamăgeşte.



12