Purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea al Administraţiei prezidenţiale a anunţat că Preşedinţia a trimis Ministerului Afacerilor Externe (MAE), încă de marţi, o listă cu componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European (CoE) din 28-29 iunie, iar în aceasta, ca şef al delegaţiei, era menţionat preşedintele Traian Băsescu. Oprea spune că Băsescu ar urma să fie însoţit, \"aşa cum prevede practica\", de ministrul de Externe, Andrei Marga, şi de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. De cealaltă parte, MAE a transmis, miercuri, la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include pe primul-ministru Victor Ponta ca şef al delegaţiei, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Băsescu. “Lista cu delegaţia României la summit-ul Consiliului European din 28-29 iunie ar trebui trimisă în mod normal Consiliului European, la biroul preşedintelui Herman Van Rompuy”, a declarat miercuri, Mark Gray, purtător de cuvânt al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.