Băsescu are coşmaruri cu Iliescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu are coşmaruri cu Iliescu

Politică 26 Octombrie 2009 / 00:00 440 accesări

Este clar că preşedintele Traian Băsescu vede numai conspiraţii în jurul său de vreme ce, sîmbătă, la Craiova, a afirmat că în competiţia pentru alegerile prezidenţiale nu se va bate nici cu Mircea Geoană, şi nici cu Crin Antonescu, ci cu Ion Iliescu, care şi-a pus în faţă nişte „perdele zîmbitoare” şi va fi pentru prima dată cînd îl va bate şi pe acesta. El le-a spus electorilor craioveni că la depunerea candidaturii lui Mircea Geoană l-a văzut pe Ion Iliescu spunînd că îi va „preda ştafeta” candidatului PSD. „Ei cred că noi avem nevoie de o Românie guvernată ca pe timpul lui Iliescu. Asta este schimbarea propusă de Mircea Geoană. Să preia ştafeta de la Ion Iliescu. Nu cred că România mai are nevoie de un Iliescu în caricatură pentru a fi şef de stat. La vîrsta dînsului, Ion Iliescu putea să evite o bătaie. Electorală, de bună seamă. Putea evita dacă nu se băga să-i predea ştafeta lui Mircea Geoană”, a declarat Traian Băsescu. La rîndul său, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, referindu-se la afirmaţiile lui Traian Băsescu la adresa sa, că este trist să avem în fruntea statului un om care trăieşte din obsesii şi resentimente. „M-a umflat rîsul cînd am auzit”, a declarat Ion Iliescu. Ieri, Băsescu s-a aflat la Satu Mare unde a fost huiduit după ce a declarat că va cîştiga un al doilea mandat. El a încercat să-şi păstreze firea şi să schiţeze un zîmbet, întrebînd dacă “sînt şi membri ai partidelor în sală?”, însă răspunsul a rămas suspendat în aer.



12