”FĂRĂ MAN'ERE, MON CHER…” Traian Băsescu își încheie mandatul de președinte în stilu-i caracteristic: criticând și făcând gafe la evenimente importante care necesită un anumit comportament. Ne-am cam obișnuit să avem un președinte care nu a ezitat să atace pe toată lumea care nu era de acord cu el, un șef de stat care ne face reclamă mai mult prin scandaluri de corupție decât prin reforme. Dar, vorba Elenei Udrea: ”Pe acest Băsescu l-am votat, care a înjurat pe holurile Ministerului de Interne, care i-a dat un cap în gură unui arab”. Ieri, de exemplu, la Palatul Cotroceni a avut loc depunerea jurământului de către Guvernul Ponta IV. Înainte de ceremonie, Băsescu a citit o decizie a Curţii Constituţionale din 2008, care menţionează că preşedintele, în numirea miniştrilor, nu face decât să respecte decizia Parlamentului. Această menţiune era necesară, în opinia lui, pentru a justifica faptul că a acceptat doi miniştri, deşi nu este de acord ca aceştia să fie în Guvern. Este vorba despre Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, şi Liviu Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social. Cei doi s-ar face vinovaţi, în opinia lui Băsescu, de distrugerea unor instituţii ale Educaţiei, contribuind la fals în interes public. La finalul ceremoniei, preşedintele nu a mai făcut declaraţii, și-a luat „la revedere“ și a părăsit sala fără a mai da mâna cu cei prezenți.
ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS Nemulţumirile lui Băsescu au legătură prezența lui Cîmpeanu în Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care l-ar fi salvat pe Ponta de acuzația de plagiat. Cel care i-a dat replica a fost ministrul Pop: ”Poate faptul că mai are puţin timp din mandat l-a făcut pe Băsescu să fie un pic mai irascibil. Respectivul consiliu, care s-a pronunţat pe chestiunea plagiatului lui Ponta, nu se ocupă de subiectul tezelor de doctorat”. Ulterior, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, Pop a mai făcut o precizare: ”Cred că e supărat pentru că nu mi-a răspuns la două întrebări. Prima este cum a făcut studiile în Suedia când era deputat şi cine a finanţat studiile. A doua este o scrisoare deschisă pe care i-am adresat-o anul acesta și la care nu a răspuns încă. În rest, n-am ce să reproșez. Cel mai deștept cedează! Îi doresc să-și rezolve problemele pe care le are cu Justiția”. Jurământul de învestitură a miniştrilor Guvernului Ponta s-a încheiat, după circa 20 de minute, într-o atmosferă sobră.