După referendumul din 19 mai şi după consultările de luni cu partidele parlamentare, preşedintele Traian Băsescu a susţinut ieri, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, un discurs prin intermediul căruia a lansat un atac dur la adresa parlamentarilor care au votat pentru suspendarea sa din funcţie. În totală contradicţie cu impresia lăsată liderilor formaţiunilor politice la discuţiile de la Cotroceni, Băsescu s-a întors cu 180 de grade şi a susţinut că, în actualul context, "există o singură soluţie onestă: demisia Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate". El a adăugat însă că a constatat, după consultările cu partidele politice, că majoritatea formaţiunilor politice nu consideră anticipatele o soluţie acceptabilă. Băsescu i-a criticat pe liderii acestor partide pentru faptul că, deşi au înregistrat un eşec la referendum, vorbesc despre o reconciliere cu preşedintele. Şeful statului a susţinut că, indiferent ce soluţie va adopta Parlamentul pentru ieşirea din actuala situaţie, el va rămîne un susţinător al ideii anticipatelor, acestea fiind, în opinia sa, singura modalitate prin care opţiunile electoratului să fie reprezentate corespunzător în Legislativ. El a atras atenţia că în cazul în care partidele continuă să refuze anticipatele, atunci criteriile de desemnare a unui guvern cu legitimitate maximă trebuie să fie căutate în rezultatele alegerilor din 2004 şi ale referendumului din 19 mai 2007. Băsescu i-a acuzat pe cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea sa că decizia lor a generat deturnarea activităţii instituţiilor. Şeful statului a susţinut că, de fapt, decizia celor 322 de parlamentari care l-au suspendat a deteriorat relaţia instituţională dintre Parlament şi preşedinte şi dintre Guvern şi preşedinte, “prin angajarea fără rezerve a prim-ministrului şi a celor două partide aflate la guvernare în coaliţia antiprezidenţială".