Băsescu crede că numirea premierului e „afacerea” lui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Îndârjire

Băsescu crede că numirea premierului e „afacerea” lui

Politică 04 Decembrie 2012 / 00:00 445 accesări

„STATUL SUNT EU” Preşedintele Traian Băsescu pare să se plieze perfect pe lângă celebrele vorbe ale regelui Ludovic al XIV-lea “Statul sunt eu”. Deşi se spune că trăim în democraţie de mai bine de 20 de ani, actualul şef al statului român ne aminteşte de năravul fostului lider comunist Nicolae Ceauşescu, care a încercat, timp de 25 de ani, să arate poporului că doar el deţine adevărul absolut. La o distanţă considerabilă de timp, actualul preşedinte taie şi spânzură aidoma fostului „fiu al poporului”. Unul dintre excesele băsesciene este legat de numirea viitorului premier al României. Isterizat de ideea de a-l reinstala pe Victor Ponta în fruntea Guvernului după 9 decembrie, preşedintele Băsescu a afirmat că, în cazul în care USL va obţine peste 50% din mandate, nu va ceda unui partid responsabilitatea de a desemna şef al Executivului. „Semnificaţia gestului ar fi mult prea puternică, iar acţiunea grav neconstituţională”, a spus Băsescu, care este adeptul jumătăţilor de adevăr. În această idee, într-adevăr, atributul desemnării premierului este al preşedintelui, numai că Băsescu încearcă să omită faptul că el nu poate indica un premier susţinut de formaţiuni minoritare în Parlament, întrucât ar încălca principiul de bază al democraţiei - majoritatea decide.

JUMĂTATE PLUS UNU De partea cealaltă însă, pe cei de la USL par să nu-i intereseze frământările preşedintelui. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că obiectivul USL este de a obţine jumătate plus unu din mandatele viitorului Parlament. „Când am constituit USL, am avut ca obiectiv fundamental să obţinem jumătate plus unu din numărul de mandate din Parlament, pentru a împiedica orice posibilitate pentru preşedintele Traian Băsescu de a repeta scenariul 2004 şi 2008, când nu a existat o alianţă sau un partid politic cu majoritate şi a avut ocazia să facă jocuri politice de culise, la care se pricepe foarte bine”, a spus Ponta. El a precizat că orice mandat în plus va ajuta USL să aibă stabilitate politică şi guvernamentală şi să pună în aplicare modificarea Constituţiei.



12