Prim-vicepreşedintele liberal Ludovic Orban a afirmat, vineri, că obiectivul PNL este cîştigarea alegerilor prezidenţiale: “Este un obiectiv extrem de important, nu doar pentru partid, dar şi pentru restul lumii. După 20 de ani de tranziţie, specia numită “politician de tranziţie” trebuie să fie pe cale de dispariţie, iar domnul Crin Antonescu tocmai prin asta cîştigă, prin faptul că este opusul acestui tip. Băsescu e, practic, chintesenţa politicianului de tranziţie: corupt, arogant, mincinos, îmbogăţit din funcţii publice, care confundă funcţia publică cu avantajele personale”. Potrivit acestuia, Băsescu “are motive” să nu fie reales ca preşedinte al României, inclusiv acela că “a fost subiectul mai multor dosare de corupţie”: “De cînd e preşedinte, s-a făcut o nouă expertiză în dosarul Flota prin DNA, dar Morar, liderul fan-clubului din Parchet, a constatat că prejudiciul este egal cu zero. Apoi, a mai avut probleme cu imobilul din Mihăileanu, dar mai sînt şi alte proprietăţi imobiliare ale familiei Băsescu care au început să iasă la iveală. O explicaţie pentru care nu are alte dosare se datorează faptului că o altă membră a fan-clubului lui Băsescu, Laura Codruţa Kovesi, a dat o decizie de mă şi mir că nu i-a tremurat mîna, cînd a scris că preşedintele are imunitate totală şi nu poate fi obiectul niciunei anchete penale”. Acesta a spus că liberalii “nu concep” să nu intre în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, iar Antonescu are toate şansele să cîştige, pentru că “nu a minţit niciodată în 20 de ani de carieră, nu s-a îmbogăţit nejustificat şi nu a fost niciodată obiectul unui dosar de corupţie”. Pe de altă parte, Orban a declarat că PNL şi-a propus să obţină un procent de 22-25% în alegerile europarlamentare, astfel încît mobilizarea liberalilor a început deja.