Directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru, a spus, într-o emisiune televizată, că Băsescu va trebui să răspundă în fața legii pentru fapte de trafic de influență. Vorbele lui Moraru nu mai miră pe nimeni, în condițiile în care am fost martori cu toții la acțiunile abuzive ale președintelui și este normal să ne așteptăm să nu scape basma curată. După cum era de așteptat, Băsescu a încercat să se apere spunând că, în timpul mandatului de președinte, nu a încercat să influențeze sistemul judiciar în favoarea nimănui. Mare minciună! Sunt nenumărate cazurile în care el a intervenit pentru ca prietenii săi să scape de răspunderea în fața autorităților. De exemplu, în urmă cu un an, Băsescu l-a contactat personal pe ministrul de Finanțe de atunci, Daniel Chițoiu, pentru a nu-l schimba din funcție pe președintele CEC Bank, Radu Ghețea. Președintele a ținut să-l apere pe Ghețea pentru că acesta a ajutat-o pe Ioana Băsescu să obțină un credit care nu i-ar fi fost aprobat în veci. În plus, nu putem uita că președintele a folosit sistemul juridic românesc ca armă împotriva adversarilor politici. Sunt prea multe cazurile în care i-a asmuțit pe procurori și judecători împotriva celor care l-au incomodat și care nu i-au respectat „tronul”. Mai mult, Băsescu nu s-a folosit de lege și de instituțiile statului doar în timpul mandatului de președinte. Există dovezi potrivit cărora, în 2003, pe vremea când era primar al Bucureștiului, Băsescu ar fi retrocedat chiar și 66 de case într-o singură zi unui anume Nicolas Jordan. Beneficiarul s-a dat drept fiul unui senator din perioada interbelică, deși mulți spun că, de fapt, este un impostor. În acest caz, se mai întreabă cineva dacă Băsescu va trebui să răspundă în fața legii.