Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Aeroportul Henri Coandă, înaintea plecării spre Bruxelles, că obiectivul pe care îl are la întâlnirea cu membrii Consiliului European este de a obţine o poziţionare cât mai bună a României în interiorul noii Comisii Europene. El a spus că agenda discuţiilor cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este legată de angajamentul Alianţei în Afganistan. Băsescu a menţionat că partea română se pronunţă în favoarea intensificării pregătirii armatei afgane pentru a permite, la fel ca şi în Irak, degrevarea misiunilor trupelor străine. Cei doi vor discuta şi despre apărarea antirachetă, tema urmând să fie abordată prin prisma renunţării de către Statele Unite la amplasarea scutului antirachetă în Cehia şi Polonia.