Băsescu, îndemnat să reflecteze la ce l-a făcut atât de nepopular

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În presa din străinătate

Băsescu, îndemnat să reflecteze la ce l-a făcut atât de nepopular

Politică 01 August 2012 / 00:00 417 accesări

Presa internaţională a fost permanent cu ochii pe noi, iar referendumul a suscitat interesul multor jurnalişti străini. S-a privit spre ţara noastră cu interes nu faţă de rămânerea sau plecarea lui Băsescu, ci faţă de modul de reacţie al electoratului pentru că niciun alt şef de stat din UE nu s-a aflat în situaţia penibilă de a se vedea suspendat de două ori, în timpul a două mandate succesive. Financial Times (FT) titrează într-un editorial, intitulat \"Votul de la Bucureşti\", că “Traian Băsescu, vizat de un referendum privind demiterea sa, ar trebui să reflecteze la ceea ce l-a făcut atât de nepopular printre români, iar în loc să se amestece în instituţii, Guvernul ar trebui să se concentreze asupra economiei. Lupta pentru putere de la vârful scenei politice româneşti a atins punctul culminant la sfârşitul săptămânii. Românii s-au prezentat la urne pentru a decide dacă să îl demită sau nu pe preşedinte pe o căldură feroce, iar rezultatul a fost o victorie în stilul lui Pirus\" (cu un cost uriaş pentru învingător - n.red.). Jurnaliştii de la FT sunt de părere că în acest moment poziţia lui Băsescu a fost slăbită de cele şapte milioane de voturi obţinute împotriva sa. Editorialul scoate în evidenţă şi faptul că \"deşi acuzaţiile premierului Ponta au fost în mare măsură exagerate, preşedintele Băsescu nu a acţionat întotdeauna în mod neutru, aşa cum cere Constituţia. Băsescu a căutat să se amestece în afacerile economice, care sunt dincolo de mandatul său\". FT aminteşte şi de descoperirea luxoasei vile în care urma să se retragă Băsescu, subliniind că tocmai \"stilul său de viaţă extravagant le provoacă resentimente alegătorilor care luptă cu austeritatea\".

\"POPEYE MARINARUL\" ÎŞI SALVEAZĂ SCAUNUL Cotidianul francez Le Monde dedică şi el un spaţiu amplu rezultatului referendumului nostru. Jurnaliştii francezi fac un soi de portret al lui Băsescu, spunând că cel căruia “adversarii săi liberali şi socialişti l-au supranumit \"Scorpionul\", iar concetăţenii săi \"Popeye marinarul\" a reuşit să-şi salveze scaunul. Ei amintesc de funcţiile pe care Băsescu le-a deţinut până acum, de cele două referendumuri prin care a trecut, contractarea împrumutului de la FMI, deciziile de tăieri de salarii, mărirea TVA-ului şi multiplele mitinguri de protest împotriva sa. Cei de la Le Monde spun că deşi “preşedintele de centru dreapta a scăpat la limită de destituire”, Băsescu rămâne foarte nepopular.

Taguri articol


12