Băsescu îşi dă din nou arama pe faţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu îşi dă din nou arama pe faţă

Vocabularul şefului statului la adresa jurnaliştilor s-a “îmbogăţit” cu încă un apelativ: "Sînteţi de o nesimţire incredibilă"
Eveniment 18 Iunie 2007 / 00:00 801 accesări

Se pare că şeful statului se conduce în viaţă după principiul “cine nu e cu mine este împotriva mea”. Dacă în ultima perioadă, presa i-a criticat ieşirile necontrolate, Traian Băsescu a demonstrat din nou că are un dinte împotriva jurnaliştilor. De data aceasta, evenimentul incalificabil s-a petrecut sîmbătă, în staţiunea Mamaia, unde Băsescu şi soţia au fost prezenţi pentru o baie de mulţime şi un popas pe o terasă de la malul mării. Pînă la un anumit punct, pe Băsescu nu l-au deranjat camerele de luat vederi şi aparatele fotografilor profesionişti, ba chiar le-a zîmbit jurnaliştilor care l-au însoţit în periplul său prin staţiune. Toată lumea părea surprinsă de amabilitatea lui. După ce mulţimea de oameni adunată în jurul său s-a împrăştiat, preşedintele şi-a dat arama pe faţă şi i-a acuzat pe jurnalişti de "o nesimţire incredibilă". Aceiaşi jurnalişti, cărora cu doar cîteva minute înainte le zîmbise pentru a-l imortaliza în mijlocul poporului!?! El a motivat că... se află în timpul său liber. Oare nu era normal ca odată cu preluarea funcţiei de şef al statului Băsescu să-şi fi asumat şi statutul de persoană publică? Din păcate, nu este prima oară cînd Băsescu are asemenea ieşiri. În ziua referendumului, el a confiscat un telefon mobil al unei jurnaliste, apoi i-a spus că este agresivă, că va trebui să meargă la Palatul Cotroceni pentru a-şi recupera telefonul, adresîndu-i-se cu termenul de "păsărică". Ulterior, pe telefonul mobil a fost înregistrată o discuţie dintre şeful statului şi soţia lui, în care acesta spunea despre reporter că este o "ţigancă împuţită". Atitudinea preşedintelui Băsescu a stîrnit indignarea Clubului Român de Presă, care a propus o zi de boicot audiovizual la adresa lui, dar şi o sancţiune cu avertisment public din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Şi presa internaţională a constatat că Traian Băsescu are un limbaj mult prea grosolan pentru un preşedinte de ţară, însă se pare că acest lucru nu l-a deranjat prea tare pe şeful statului...



12