La şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), de ieri, a participat şi preşedintele Traian Băsescu, care a ţinut un discurs în deschidere, după care a anunţat că doreşte ca discuţiile să se poarte cu uşile închise. Băsescu a declarat că trebuie adoptată, repede, o altă procedură de selectare a inspectorilor judiciari din cadrul Consiliului. El s-a referit la patru obiective care ţin de activitatea CSM, în primul rînd abordînd problema strategiei de resurse umane în domeniul justiţiei. Băsescu a susţinut că această problemă nu este o chestiune care să ţină doar de activitatea CSM, ci este “o împletire cu activitatea Guvernului”, cel puţin prin finanţările pe care Executivul trebuie să le acorde. În al doilea rînd, preşedintele s-a referit la întărirea Inspecţiei judiciare a Consiliului, susţinînd că pe această temă are nişte comentarii de făcut. Băsescu a arătat că nu sînt nişte comentarii personale, ci doar puncte de vedere exprimate deja la Bruxelles. În al treilea rînd, el a făcut referire la publicarea hotărîrilor judecătoreşti pe site-urile instanţelor. El a arătat că, deşi sistemul judiciar poate accesa fonduri de 110 milioane de dolari, în doi ani, s-a cheltuit doar un milion de dolari proveniţi de la Banca Europeană de Investiţii. Băsescu le-a sugerat judecătorilor şi procurorilor să folosească banii pentru dotarea instanţelor cu echipamentele de care este nevoie. Apoi, şeful statului a susţinut, ironic, că, aşa cum un agricultor poate face proiecte să acceseze fonduri europene, este greu de explicat cum oameni din sistem nu pot face acelaşi lucru. În ultimul rînd, preşedintele le-a vorbit membrilor CSM despre unificarea practicii unitare, susţinînd că un rol în această privinţă îl au nu doar CSM, ci şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În privinţa adoptării Codurilor juridice în Guvern, el a precizat că s-a stabilit ca, pînă pe 15 mai, aceste coduri să stea în comisia specială parlamentară, iar după acest termen, pînă la care Guvernul va nota observaţiile acesteia, legile să fie adoptate prin asumarea răspunderii. El a ţinut să sublinieze că România şi-a asumat ca obiectiv adoptarea celor patru noi coduri pînă la 1 ianuarie 2009, menţionînd că spune acest lucru plecînd de la faptul că există politicieni care în prezent declară la posturi de televiziune că nu este nicio grabă în legătură cu adoptarea acestor legi. Întrebat dacă în aceste condiţii România ar scăpa de monitorizarea pe justiţie, şeful statului a răspuns că nu este neapărat să se întîmple acest lucru, pentru că există şi alte condiţionalităţi în afară de adoptarea acestor coduri. Şeful statului a apreciat că un raport bun al Comisiei Europene (CE) în vară crează premisa pentru ridicarea monitorizării pe justiţie, însă a precizat că dacă incidente în care doi oameni se bat sînt monitorizate sub modul “e vremea clanurilor”, atunci România va avea o problemă. Şeful statului a mai declarat că, din punctul său de vedere, CSM îşi va realiza obligaţiile prevăzute în raportul CE despre justiţia din România. El a adăugat însă că rămîne problema personalului, dat fiind faptul că în ultima perioadă un număr foarte mare de magistraţi se pensionează.
Preşedintele Băsescu a plecat de la CSM după două ore şi jumătate de discuţii cu membrii Consiliului, fiind asaltat de jurnalişti. A fost întrebat de ce discuţiile de la CSM au avut loc cu uşile închise şi, de asemenea, cum a fost discuţia la care a participat: “Am convingerea că o discutare a unor lucruri sensibile în prezenţa presei, fără ca presa să fie documentată, să ştie, să înţeleagă foarte bine despre ce se vorbeşte, ar fi fost un risc pentru un nou blam”. Reporterul care îi adresase întrebarea I-a replicat şefului statului: “Sîntem oameni de justiţie, ştim despre ce este vorba”.