Face ce face preşedintele ţării şi iese în evidenţă cu tot felul de declaraţii. Mai nou, Traian Băsescu doreşte să-şi reinventeze electoratul prin tot felul de promisiuni. De data aceasta, promisiunea făcută de şeful statului este destul de periculoasă şi riscă să aprindă spiritele între români şi unguri. Astfel, potrivit unei agenţii de ştiri care a citat surse participante la dezbaterea pe marginea legii Educaţiei, organizată luni, la Parlament, preşedintele Traian Băsescu i-ar fi promis preşedintelui UDMR, Marko Bela, că, pe viitor, maghiarii vor avea posibilitatea să studieze în limba maternă. Agenţia de ştiri precizează că, la intrarea în sala care găzduia evenimentul, Traian Băsescu i-a făcut o promisiune lui Marko Bela, bătându-l prieteneşte pe umăr şi spunându-i: “Stai liniştit, veţi avea învăţământ în limba maghiară!”. Se pare că, la auzul acestei veşti, Marko Bela a rămas fără replică. Este de reiterat faptul că, în februarie, comentînd proiectul noii legi a Educaţiei, Marko Belo declara, public: ”Există anumite îngrijorări că, dacă va exista o abordare egalitaristă, atunci unele clase în limba maghiară vor fi desfiinţate. Şi într-adevăr, din natura învăţământului în limba maternă, este nevoie de o abordare diferenţiată din acest punct de vedere, o discriminare pozitivă, la urma urmei.”