„Băsescu merge în străinătate pentru campania PD-L“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Băsescu merge în străinătate pentru campania PD-L“

Politică 07 Octombrie 2008 / 00:00 449 accesări

Liderul PSD, Mircea Geoană, l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu, de faptul că nu reuşeşte, nici măcar la final de ciclu politic, să depăşească „patimile politice“, implicîndu-se în campania electorală în favoarea PD-L, aşa cum a făcut în recenta vizită în Spania. „Campania a început în forţă. Preşedintele României nu se dezminte şi merge în străinătate să facă campanie pentru PD-L. Este, din păcate , încă o confirmare a faptului că preşedinte Băsescu una spune la tribuna Parlamentului şi alta face în termeni de campanie“, a precizat Geoană. Liderul PSD a arătat, de asemenea, că este păcat să vezi un şef de stat care merge în străinătate ca să participe la mitinguri electorale cu fulare portocalii. „Eu regret că preşedintele Băsescu nu s-a întîlnit cu conducătorii spanioli pentru a-i întreba despre starea economică a Spaniei, inclusiv despre pachetul financiar pe care Guvernul Zapatero doreşte să-l ofere celor care pleacă din Spania în eventualitatea unei repatrieri. Este păcat să vezi un şef de stat, care în mod firesc trebuie să meargă să se îngrijească de starea românilor, oriunde s-ar afla ei, că participă la mitinguri electorale“, a adăugat Geoană. Preşedintele Traian Băsescu a participat, sîmbătă noaptea, la o adunare a diasporei din Spania, în piaţa O\'Tonell din Alcala de Henares, unde participanţii au arborat steaguri în culorile PDL şi au purtat fulare portocalii.



12