Preşedintele Traian Băsescu i-a comunicat ieri premierului, printr-o scrisoare, "decizia de a participa la şedinţa specială de guvern" de astăzi. În acest sens, el i-a cerut premierului să-l anunţe asupra orei de începere a şedinţei. Deputatul George Scutaru, membru în Biroului Politic Central al PNL, a declarat că preşedintele "interpretează într-o manieră proprie" Constituţia pentru a merge la Palatul Victoria. "Articolul 87 din Constituţie precizează foarte clar condiţiile în care preşedintele ia parte la şedinţele Executivului, acestea fiind problemele de politică externă, cele de apărare şi cele privind asigurarea ordinii publice". Deputatul liberal a atras atenţia că "organizarea alegerilor nu se încadrează în cele trei domenii trasate de articolul 87, iar Băsescu interpretează din nou Constituţia într-o manieră proprie, urmînd să meargă la Palatul Victoria cînd are el chef, de parcă nu ar fi vorba de Guvern, ci de Golden Blitz". Totodată, el a susţinut că "Băsescu nu doreşte să vină la Guvern pentru binele general al ţării, ci pentru a-i sprijini pe democraţi în încercarea de a menţine data alegerilor, trecînd peste regulile de funcţionare ale Executivului". Şi vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a atras atenţia că şeful statului nu are ce căuta la şedinţa de guvern în care premierul va dispune amînarea alegerilor pentru PE. În replică la scrisoarea şefului statului, Tăriceanu a declarat că prezenţa lui Băsescu la şedinţa de guvern nu se justifică. Precedenta şedinţă a Executivului la care a participat Băsescu a fost în 28 februarie, cînd în Parlament a fost prezentată solicitarea de suspendare a sa din funcţie. La acea şedinţă a Guvernului, şeful statului a participat tot la dorinţa sa, încălcînd Constituţia.