Vă mai aduceţi aminte de vremurile în care, undeva în perioada ceauşistă, a fi intelectual era sinonim cu o mare ruşine? Intelectualii cădeau pradă dorinţei de putere a celor mari şi fricii celor mici de a nu-şi pierde capetele. Gânditul, ridicat la rang de crimă împotriva poporului, era pedepsit pe atunci cu aceeaşi stricteţe cu care popoarele civilizate pedepseau omuciderile. Şi chiar mai rău, căci umilinţa şi tortura nu fac parte din angrenajul unei pedepse incluse, echilibrat, în Codul Penal. Gânditul, lăsat astfel la latitudinea micilor dar puternicelor rotiţe care susţineau sistemul de stat, devenea cea mai cumplită învinuire posibilă căci, o dată cu aceasta, noaptea, învinuitul dispărea pentru totdeauna din societate. Sau, ca în capodopera lui Orwell, cei ce se făceau vinovaţi de “dublugândit”, dispăreau pentru o perioadă, timp în care erau convertiţi la “adevărata credinţă”, eliberaţi (doar la propriu) din nou în societate pentru a servi drept dovadă vie a faptului că sistemul funcţionează şi stă de veghe şi abia apoi ucişi. Am început acest articol cu “vă mai amintiţi…” De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ar fi trebuit să spun “uitaţi-vă în jur”… În anno domini 2012 este suficient să te uiţi în jur şi să asculţi elucubraţiile celui intitulat preşedintele ţării pentru a te simţi, instantaneu, teleportat în trecut. În seara nefericitei intervenţii la emisiunea unde a fost prezent şi dr. Raed Arafat, dincolo de abraţiile cu care ne-am obişnuit deja, Traian Băsescu a rostit şi un mare adevăr, o idee intimă a domniei sale, un gând cald, apropiat de suflet, pe care, în efervescenţa lingvistic-creatoare, l-a “scăpat”: “sistemele cele mai rezistente la reformă sunt cele în care sunt prea mulţi oameni cu studii superioare”! Marele adevăr băsescian se traduce astfel: reforma pe care o tot susţine acesta şi pe care o impune cu forţa are ca oponenţi tocmai pe cei care înţeleg foarte bine ce înseamnă această reformă. În ce-l priveşte pe Băsescu, ar fi perfect dacă românii ar deveni, cu toţii, o masă amorfă de sclavi, care să aplaude la fiecare “perlă prezidenţială” şi care să accepte fără să crâcnească tăierile de salarii şi pensii, distrugerea sistemelor, ba chiar să le propună, precum ţesătoarea din Coreea, care, pentru a-şi dovedi dragostea faţă de dictatorul suprem, a declarat, la începutul Noului An, că va ţese până îi va cădea carnea de pe degete pentru ca producţia de fire de bumbac să ajute economia să explodeze în 2012. Şi Adrian Năstase remarcă pe blog: “Avem un preşedinte cu un grav complex de inferioritate şi care se conduce – şi conduce – în baza acestui complex, conştientizat sau doar exhibat. Cenzurându-se în formulare, nu a spus de fapt decât „Moarte intelectualilor răi!\". Încurajarea atitudinilor anti-intelectuale, pe motiv că aceştia sunt rezistenţi la reformă, reprezintă cea mai antireformistă atitudine a unui politician român\". Nu mai comentăm!

V. COLIN