Ultimul sondaj CSOP, realizat la comanda PD-L, relevă faptul că deşi nu reuşeşte să treacă pragul psihologic de 40%, actualul şef al statului rămîne preferatul a 35% dintre românii cu drept de vot, pentru a ocupa funcţia de preşedinte la alegerile din toamnă, devansîndu-l pe preşedintele PSD Mircea Geoană, care ar obţine 19 procente. Pe locul al treilea se află liberalul Crin Antonescu, cu 15%, urmat de Gigi Becali, cu 9%, Corneliu Vadim Tudor şi Sorin Oprescu, cu 7%, iar Kelemen Hunor şi principele Radu Duda au doar 4% din voturile românilor care s-ar prezenta la urne. În ceea ce priveşte încrederea în personalităţile politice, Băsescu se bate pentru primul loc cu edilul Capitalei, Sorin Oprescu, cîte 36% dintre respondenţi acordînd fiecăruia multă sau foarte multă încredere. Persoanele care au răspuns că au puţină sau foarte puţină încredere în Traian Băsescu reprezintă 62% dintre respondenţi. În cazul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, este vorba de 56%. Poziţiile următoare sînt ocupate de Mircea Geoană - care este girat cu multă sau foarte multă încredere de 25% dintre respondenţi, Crin Antonescu şi Gigi Becali, care sînt la egalitate cu cîte 24%, Emil Boc - 22%, Vadim Tudor - 20%, iar Ion Iliescu - 19%. Pe ultimul loc se află principele Radu Duda, cu 10%. Din cele 923 de persoane intervievate de CSOP, 43% spun că merg la vot, 33% declară că probabil nu vor vota, iar 24%, că sigur nu vor vota. În situaţia în care Sorin Oprescu nu s-ar afla pe lista de candidaţi, rezultatele ar fi următoarele: 38% ar vota cu Traian Băsescu, 21% cu Geoană, 16% cu Crin Antonescu, 8% cu Gigi Becali, 7% cu Vadim Tudor, cîte 4% cu Kelemen Hunor şi Radu Duda şi 2% cu alţi candidaţi. În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, PD-L şi PSD-PC sînt fruntaşe, cu 31 şi respectiv 30% din intenţiile de vot. Liberalii ar obţine 17 procente, iar PRM şi PNG, cîte 7. UDMR ar fi votată de 5% din electorat, iar alte partide ar obţine voturi din partea a 4% dintre românii care se vor duce la vot. Sondajul a fost realizat în intervalul 18-22 iulie 2009, fiind intervievate, la nivel naţional, 923 de persoane cu vîrste peste 18 ani. Eroarea de reprezentativitate este de plus/minus 3,2%, cu o probabilitate de 0,95.