Băsescu nu-şi asumă responsabilitatea mandatului de preşedinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În opinia lui Adrian Năstase:

Băsescu nu-şi asumă responsabilitatea mandatului de preşedinte

Politică 11 Martie 2009 / 00:00 489 accesări

Fostul premier Adrian Năstase îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că nu îşi asumă responsabilitatea situaţiei pe care a descris-o în discursul citit, luni, în Parlament, declarînd că mesajul rostit de şeful statului îi ascunde acestuia nereuşita politică din patru ani de mandat. Fostul premier susţine, într-un mesaj postat pe blogul personal, că discursul prezidenţial “a adus în cîteva rînduri cu o trecere în revistă, în limbaj de lemn, a stării de fapt din România”: “Logica textului constituţional - cu care preşedintele se află în relaţii strînse de dragoste şi ură - ar duce la ideea că şeful statului este la fel de responsabil pentru situaţia actuală pe cît de multă putere instituţională are la dispoziţie. În schimb, după aproape 60 de minute de text plictisitor, Traian Băsescu a reuşit să producă un discurs în plenul Parlamentului în care a prezentat situaţia dificilă a României fără să-şi asume vreun fel de responsabilitate pentru ea. Deşi e preşedinte al României de peste patru ani!”. El este de părere că “toate cifrele alarmante prezentate în acest raport sînt dovezi critice ale activităţii de preşedinte-jucător” a lui Băsescu: “Nu am auzit niciun fel de mea culpa. Niciun fel de asumare de responsabilitate pentru ultimii patru ani, în care a năşit guvernul scos ca principalul responsabil pentru situaţia actuală din ţară. Niciun fel de responsabilitate pentru măsurile de austeritate preferenţiale, pe care le suportă mai mult cei care au rămas fără slujbă sau cu salariul diminuat, mai degrabă decît cei din propriul său staff. Nimic despre felul în care Traian Băsescu pozează dezinvolt în pantofii de şef al Guvernului pentru a-şi fabrica mai multă publicitate în vederea alegerilor din decembrie (sau octombrie?)”. Pe de altă parte, Năstase critică şi faptul că şeful statului stabileşte “priorităţi” cum ar fi “punerea în paranteză a Constituţiei pentru acuzarea unor foşti miniştri, 9 miliarde de euro de fonduri pe care o administraţie incompetentă (condusă de premieri numiţi de el) a fost incapabilă să-i folosească şi adoptarea unei reforme în Justiţie care, probabil, va permite şi de acum înainte unui interlop, susţinut de partidul său de suflet, să ocupe şefia unei agenţii guvernamentale”. În opinia liderului PSD, “la fel ca ciobanul care a strigat după ajutor, invocînd lupul de prea multe ori, s-ar putea ca preşedintele să găsească foarte puţini politicieni dispuşi să se lase păcăliţi din nou. Şi mult mai puţini alegători decît şi-ar imagina”. În încheiere, el dă ca exemplu al fugii de răspundere practicate de şeful statului declaraţiile acestuia despre fiica sa, Elena Băsescu, făcute luni seară la televiziunea naţională: “Fuga de răspundere a ajuns dincolo de paroxism în momentul în care, la TVR, s-a delimitat pînă şi de propria fiică. Este, probabil, modelul pe care vrea să îl transmită românilor, pentru încă cinci ani de acum înainte”.



12