Băsescu, obligat să semneze o lege anti-botniță pentru presă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la CCR

Băsescu, obligat să semneze o lege anti-botniță pentru presă

Politică 05 Noiembrie 2014 / 00:00 634 accesări

Nu știm dacă face parte din strategia lui Traian Băsescu, pentru că am ajuns în situația în care ne gândim de șapte ori înainte de a comenta în vreun fel orice decizie care îl implică pe șeful statului, dar Curtea Constituţională a României (CCR) a decis să respingă în unanimitate sesizarea lui Băsescu în legătură cu Legea pentru abrogarea articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul Penal, prin care se elimină infracţiunea „presiuni asupra justiţiei“. Traian Băsescu a apreciat, în sesizarea formulată în 9 octombrie, că legea menţionată a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor mai multor articole din Constituţie, respectiv articolul 1 alineatul 3, articolul 124 alineatele 2 şi 3, articolul 30 alineatul 6. Şeful statului a precizat că infracţiunea „presiuni asupra justiţiei“ face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi instituie o protecţie atât pentru judecător, cât şi pentru organele de urmărire penală. Băsescu a considerat că, prin abrogarea infracţiunii în discuţie, este eliminată protecţia ce se acordă justiţiei, necesară pentru ca aceasta să fie imparţială şi înfăptuită de judecători independenţi. Mai exact, „presiune asupra justiției“ era numită de Băsescu publicarea în presă de informații care nu-i conveneau șefului statului.



12