IRONII Mergând în baza principiului „tot ceea ce nu este făcut de mine nu este bun”, preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că îi pare rău că Victor Ponta şi Iurie Leancă (premierul României, respectiv al Moldovei) au făcut un spectacol public la ceremonia de inaugurare a gazoductului, care avut loc în urmă cu câteva săptămâni. Preşedintele a făcut aceste declaraţii pe şantierul gazoductului din localitatea ieşeană Rediu, unde a spus că „poţi face spectacol” cu mineri la Roşia Montană, dar nu şi pe şantierul gazoductului Iaşi - Ungheni. Preşedintele a mai spus, pe şantierul gazoductului, unde nu a găsit niciun muncitor, că lucrările nu pot fi gata în decembrie, ci poate în februarie, adăugând că cei de la UE ştiu ce se întâmplă pe acest şantier şi nu pot fi minţiţi că se termină în decembrie.
AJUTOR Referitor la afirmaţiile şefului statului, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a spus că preşedintele Traian Băsescu este nervos pentru că proiectul gazoductului nu este legat de numele său şi încearcă, din acest motiv, să pună piedici. Într-un comunicat, Ivan scrie că „Executivul USL a sprijinit cu proiecte concrete Republica Moldova, spre deosebire de Guvernele PDL şi de preşedintele Băsescu”. „Faţă de preşedinte, cel care se pricepe doar la declaraţii frumoase despre relaţia cu Republica Moldova, Guvernul USL i-a sprijinit pe vecinii noştri cu lucruri concrete. Demararea lucrărilor la gazoductul Iaşi - Ungheni este un pas foarte important către independenţa energetică a Republicii Moldova, un pas pe care noi l-am făcut, deblocând proiectul”, a afirmat Ivan. El a adăugat că, de când a venit USL la guvernare, sprijinul pentru Republica Moldova a devenit o prioritate constantă pentru România. „Facem transfer de expertiză pentru pregătirea statului vecin în dialogul cu Uniunea Europeană; oferim 5.500 de burse de studiu elevilor şi studenţilor din Moldova pentru anul şcolar 2013 - 2014; lucrăm la dezvoltarea unui mecanism de tip SMURD în Republica Moldova; îndemnăm companiile din România şi populaţia să cumpere produse moldoveneşti, în contextul embargoului rusesc. Sunt doar câteva direcţii semnificative pe care USL le urmează pentru sprijinirea vecinilor noştri. Atitudinea României s-a schimbat: acum avem fapte, nu vorbe!”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.