Eveniment fără precedent în România! Politicile „de excepţie“ ale preşedintelui Băsescu şi ale Guvernului Boc i-au împins pe români în pragul disperării. Salariile foarte mici, reducerile de personal şi nepăsarea cu care sunt trataţi i-au îndemnat pe unii dintre români la gesturi extreme. După doi ani de greve, proteste, mitinguri în urma cărora nu s-a întâmplat mai nimic, românii din Valea Jiului au reacţionat foarte dur. Liga Sindicatului Pensionarilor din Minerit (LSPM) l-a declarat, miercuri, pe preşedintele Traian Băsescu, persona non grata în Valea Jiului, motivând că decizia a fost luată deoarece bugetul statului a fost echilibrat numai prin tăieri de salarii şi pensii. Reprezentanţii ligii au spus că vor trimite Preşedinţiei o scrisoare în care îl vor înştiinţa pe şeful statului despre decizia lor. „Cu toţii, în unanimitate, au fost de acord să-l declare persona non grata pe domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, datorită faptului că dânsul se foloseşte de orice prilej pentru a consolida bugetul statutului prin tăieri de salarii, prin tăieri de pensii sub orice formă“, a declarat Ion Hortopan, preşedintele LSPM din Valea Jiului. În declaraţia adoptată se arată că „preşedintele nu mai are voie să păşească terestru sau aerian pe pământul sfânt al Văii Jiului“. Decizia a fost luată la Adunarea Generală a Ligii Sindicatului Pensionarilor din Minerit.