Băsescu pierde alegerile, indiferent de contracandidat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit ultimului sondaj INSOMAR, în turul doi

Băsescu pierde alegerile, indiferent de contracandidat

Eveniment 21 Octombrie 2009 / 00:00 2226 accesări

Scandalurile provocate şi ambiţiile politice ale preşedintelui Traian Băsescu l-au făcut pe acesta să scadă drastic în preferinţele electoratului, în numai o săptămînă. Potrivit unui sondaj INSOMAR, cerut de Realitatea TV, în urmă cu o săptămînă, Traian Băsescu era preferat pe 12 octombrie de 33,4% dintre români, în timp ce liderul PSD, Mircea Geoană, se afla pe locul doi cu un procent de 28,5%. La numai o săptămînă diferenţă, după zeci de declaraţii care au pus pe jar lumea politică, tot la cererea Realitatea TV, INSOMAR a dat publicităţii un sondaj de opinie în care actualul şef al statului este „şifonat” rău. Potrivit INSOMAR, la întrebarea cu cine aţi vota la alegerile prezidenţiale pe 22 noiembrie, sondajul aduce o noutate importantă în raport cu sondajul publicat de INSOMAR din urmă cu o săptămînă: preşedintele Traian Băsescu a scăzut cu peste patru procente în preferinţele românilor, de la 33,4% la 29%. Tot sondajul publicat ieri arată că poziţia în clasament a lui Mircea Geoană a crescut cu un procent. Aşadar, în primul tur de scrutin, Geoană ar obţine 30% din voturi, iar Băsescu ar fi, pentru prima dată într-un sondaj de opinie, pe locul al doilea. Şi candidatul PNL, Crin Antonescu, situat pe poziţia a treia, se bucură de cea mai mare creştere din acest sondaj, cu cinci procente, care îl ridică de la 15 la 20%, în numai o săptămînă, peste procentul înregistrat de partidul lui la ultimele alegeri. INSOMAR mai arată că, tot în primul tur, potrivit sondajului, Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor, George Becali şi Kelemen Hunor ar obţine fiecare sub 10%.

O altă premieră înregistrată în sondaje este că Traian Băsescu ar fi învins în al doilea tur de scrutin de oricare dintre candidaţii Mircea Geoană, Crin Antonescu sau Sorin Oprescu, potrivit aceluiaşi sondaj, realizat de INSOMAR la cererea Realitatea TV. În acest sens, dacă săptămîna trecută Traian Basescu putea fi învins numai în al doilea tur de scrutin doar de candidatul social democrat la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană, care înregistra un scor de 50,6%, faţă de Băsescu care ar obţine doar 49,4% din opţiunile electoratului, în sondajul de ieri, actualul preşedinte ar fi învins de oricare dintre candidaţii Mircea Geoană, Crin Antonescu sau Sorin Oprescu. Astfel, dacă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale ar intra Mircea Geoană şi Traian Băsescu, primul ar aduna 54% din voturile alegătorilor, iar actualul preşedinte ar obţine 46% din sufragii. Şi Crin Antonescu l-ar învinge în turul doi pe acualul şef al statului, la o diferenţă de şase procente. Mai mult de atît, Băsescu ar pierde şi dacă ar intra în turul al doilea cu Sorin Oprescu. La capitolul partide, sondajul INSOMAR mai arată că PSD este fruntaş în intenţiile de vot ale românilor, clasamentul INSOMAR indicînd o răsturnare de situaţie: PSD+PC pe primul loc cu 33%, PD-L cu 32% şi PNL cu 20%. Cît despre propunerile pentru funcţia de premier, 24% dintre cei care au fost intervievaţi apreciază că primarul Sibiului, Klaus Johannis, este potrivit ca primă opţiune pentru funcţia de premier. O întrebare din sondaj a scos în evindenţă faptul că 34,8% dintre alegători „nu l-ar mai vota în niciun caz pentru a deveni preşedintele României” pe Traian Băsescu. De asemenea, actualul şef al statului este, în ochii electoratului, şi „principalul responsabil pentru ruperea Coaliţiei de Guvernare PD-L - PSD”, Băsescu fiind găsit vinovat de 25% dintre români, în timp ce 34,5% nu au dorit să răspundă sau nu au spus că nu ştiu. Totodată, 71% dintre respondenţi spun că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce la întrebarea „De cine credeţi că depinde cel mai mult direcţia în care se îndreaptă România?”, 62% dintre chestionaţi au spus că acest lucru depinde atît de Guvern, cît şi de preşedinte. Sondajul a fost făcut în perioada 15 - 18 octombrie pe un eşantion de 1.200 de persoane cu vîrste de peste 18 ani şi are o marjă de eroare de plus - minus 3%.

Un alt sondaj dat publicităţii ieri, realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS), scoate la iveală faptul că Băsescu a scăzut în topul preferinţelor bucureştenilor de la 46%, la jumătatea lunii iulie, pînă la 31,2% în a treia săptămînă din octombrie. Rezultatele interviurilor realizate de BCS în capitală fac parte dintr-un studiu la nivel naţional, ale cărui rezultate finale vor fi definitivate şi publicate la sfîrşitul săptămînii. Sondajul fost finanţat de compania americană Marsh Copsey & Associates Inc. din Washington, SUA.



12