Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, că de pe urma scandalului CFR Marfă, „provocat fără sens de atacurile preşedintelui Traian Băsescu”, singurul lucru pe care îl „câştigă” românii este un circ ieftin, ce generează nervi şi o periculoasă alunecare înspre instabilitate politică. „Anul 2013 nu este unul electoral şi trebuie să profităm de acest aspect pentru a ne concentra asupra creşterii economice. A întrerupe tendinţa pozitivă a economiei prin declanşarea prematură a campaniei pentru 2014 reprezintă un atac împotriva interesului general, în condiţiile în care în ultima perioadă avem parte de semnale pozitive, care trebuie susţinute de toată lumea, nu doar de Guvern”, a spus Geoană. Pe de altă parte, el a adăugat că apelul unui fost prim-ministru liberal (Tăriceanu - n.r.), care îndeamnă PNL să ia atitudine în faţa a ceea ce acesta numeşte „măsurile economice greşite ale Guvernului”, este o eroare majoră, iar reducerea TVA la pâine este o opţiune fiscală pe care Guvernul a luat-o cu scopul de a stimula un domeniu strategic.