Medicii legişti au efectuat, ieri dimineaţă, autopsia copilului de patru ani care a fost devorat de câini, în cursul zilei de luni, în parcul Tei din Capitală. „Copilul prezenta sute de plăgi muşcate, era scalpat, a murit în urma hemoragiei externe masive. Fără discuţie, a murit în urma muşcăturilor de câini. Toată suprafaţa corpului avea leziuni. Au acţionat din instinctul lor primar, de animale care ucid ca să mănânce. Arăta ca o pradă“, a declarat medicul legist, Abdo Salem. Medicul a adăugat că doar pe tălpile copilului nu au fost găsite plăgi. Cazul a fost preluat de lucrătorii Serviciului Criminalistic şi ai Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, ancheta fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însă până în prezent nu s-a stabilit cine se face vinovat de moartea copilului. De la cei şase câini ridicaţi luni de pe terenul privat unde a avut loc tragedia, au fost prelevate probe care vor fi comparate cu ADN-ul copilului ucis, pentru a se stabili care animal a muşcat. În urma verificărilor, Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), a spus că unul dintre câinii cu urme de sânge, ridicaţi luni, aparţine Fundaţiei Caleidoscop din Capitală, el fiind sterilizat de ASPA. La acea vreme, Lavinia Mirela Nica, voluntar al ONG-ului, a semnat pentru acest câine, ea declarând, ieri, că are conştiinţa împăcată şi că se va ocupa în continuare de salvarea animalelor.
EUTANASIERE? Ieri, o altă victimă, de 63 de ani, a ajuns pe patul de spital după ce a fost muşcată de câini. Incidentul s-a petrecut la intersecţia dintre Calea 13 Septembrie cu Drumul Sării. De două zile au fost mai multe discuţii privind câinii maidanezi şi găsirea unei soluţii pentru ca alte persoane să nu mai fie victimele animalelor. Ieri, preşedintele Traian Băsescu a „găsit soluţia”. „Fac apel la Guvern, pentru că administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare. Fac apel la Guvern să emită o Ordonanţă de Urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă, să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi de iubitorii de câini să fie imediat eutanasiaţi. (...) Sunt revoltat de demagogia legată de iubitorii de câini“, a declarat Băsescu.
ÎN TOATĂ LUMEA Cazul copilului român devorat de câini a făcut înconjurul lumii şi a fost prezentat de agenţii de presă precum AFP sau AP, fiind ulterior preluat de ziarele şi de site-urile de ştiri din întreaga lume, care titrează că mii de patrupede îşi duc veacul pe străzile din Bucureşti şi că aproape 1.100 de persoane au fost muşcate de câinii comunitari doar în primele patru luni ale anului 2013.
TRAGEDIA Amintim că, luni, un băiat de patru ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost devorat de animale, iar fratele lui s-a ales cu câteva muşcături, el reuşind să scape. Cei doi copii se aflau în parc cu bunica lor, însă, la un moment dat, s-au îndepărtat de ea. Femeia le-a declarat poliţiştilor că iniţial a avut intenţia să-i caute, dar a renunţat, gândindu-se că, dacă copiii se întorc între timp şi nu o mai găsesc, vor intra în panică. După 20 de minute de aşteptare, nepotul de şase ani s-a întors plin de sânge şi i-a spus bunicii că au fost atacaţi de mai mulţi câini şi că fratele lui nu a scăpat din colţii animalelor. Ea a sunat la 112, iar după îndrumările copilului de şase ani, anchetatorii au găsit şi trupul neînsufleţit al micuţului. „Cadavrul se afla într-o zonă greu accesibilă, plină de buruieni, într-o râpă din apropierea lacului din parcul Tei, zonă în care, cel mai probabil, victima a ajuns după ce a mers pe marginea apei“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile. Anchetatorii au stabilit că tragedia s-a petrecut pe un teren privat care aparţine SC Laguna Tei SRL, firmă aflată în faliment.