Băsescu refuză să îşi asume în acte afirmaţiile privind CFR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Jocuri politice

Băsescu refuză să îşi asume în acte afirmaţiile privind CFR

Politică 27 Iulie 2013 / 00:00 524 accesări

ACUZE VOALATE Scandalul politic din 2012, când Băsescu şi acoliţii lui au plâns pe la uşile cancelariilor europene că românii nu-i mai vor, a adus un prejudiciu de imagine României, mai ales prin afirmaţiile false la adresa acţiunilor Guvernului USL. La vremea respectivă, liderii europeni au luat de bune toate strigătele de ajutor ale lui Băsescu şi PDL, au intervenit într-o oarecare măsură pe scena politică, au sancţionat verbal Guvernul şi au plecat. Ulterior, când s-a dovedit că toate afirmaţiile şi acuzaţiile de încălcare a statului de drept erau fabulaţii politice, liderii europeni au înghiţit în sec, au tăcut mâlc şi au mers mai departe. Liniştea pe scena politică românească nu avea cum să dureze prea mult, cu un Traian Băsescu „jucător”, pentru care respectarea unor angajamente, fie ele şi de coabitare, este imposibilă. Coincidenţă sau nu, Băsescu s-a trezit din „amorţeală” cu foarte puţin timp înainte ca Partidul Mişcarea Populară să-şi primească certificatul de naştere în politica mioritică. Şi cum putea Băsescu să iasă în public decât cu nişte atacuri virulente la adresa Guvernului pe tema privatizării CFR Marfă. Cum ministrul semnatar al contractului de privatizare, Relu Fenechiu, a demisionat după ce a fost condamnat în dosarul „Transformatorul”, atribuţiile acestuia au fost preluate de premierul Victor Ponta, care a dorit numirea cât mai rapidă a unui ministru care să continue munca începută de Fenechiu în ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă, cerută de Fondul Monetar Internaţional. Băsescu a respins propunerea Guvernului, Ovidiu Silaghi, şi a trecut la atacuri directe la adresa premierului Victor Ponta, pe care l-a acuzat că nu doreşte să-şi asume responsabilitatea în derularea privatizării CFR Marfă, afirmând, voalat şi fără argumente concrete, că privatizarea companiei româneşti are o serie de probleme.

ÎN AŞTEPTAREA AVIZULUI Răspunsul Guvernului la toate aceste acuze a venit prompt. Premierul Victor Ponta a dorit eliminarea oricăror suspiciuni referitoare la privatizarea CFR Marfă şi i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), în care să se discute toate aspectele contractului de privatizare, urmând ca apoi CSAT să avizeze favorabil sau nefavorabil privatizarea, dar cu argumente. Reacţia lui Ponta l-a luat prin surprindere pe Traian Băsescu, care, în loc să urgenteze procedura de privatizare chiar şi prin convocarea CSAT, a decis că este mai bine să plece în concediu pe litoral, de unde să continue să arunce cu acuze nefondate la adresa Guvernului. Mai mult decât atât, Guvernul a precizat că, în 2011, 2012 şi 2013, CSAT a avizat de trei ori procedura de privatizare a CFR Marfă. Pentru a prelungi scandalul, Băsescu a solicitat Guvernului să prezinte documentele în acest sens. Un joc de-a şoarecele şi pisica, din care preşedintele nu urmăreşte decât creşterea capitalului politic al Mişcării Populare. Mai grav este că neformularea unei poziţii a CSAT în cazul CFR Marfă va avea ca finalitate blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea companiei.

Taguri articol


12