Băsescu respinge trecerea a 20% din Port la Primărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu respinge trecerea a 20% din Port la Primărie

Eveniment 19 Martie 2008 / 00:00 2017 accesări

Preşedintele Traian Băsescu continuă să se împotrivească oricărui proiect în beneficiul Constanţei. Şeful statului a refuzat ieri să promulge Legea adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 februarie, la inţiativa deputaţilor PSD de Constanţa, privind transferul unui pachet de 20% din acţiunile portului în proprietatea Consiliului Local Muncipal (CLM) Constanţa. Băsescu a trimis Legea privind acţiunile din port înapoi la Parlament, pentru reexaminare. În opinia preşedintelui, \"Portul Constanţa reprezintă un obiectiv deosebit de important pentru securitatea naţională a României şi pentru economia naţională\" şi pachetul de 20% din acţiuni nu poate intra în proprietatea autorităţilor locale întrucît „vecinătatea bazelor militare americane din judeţ determină influenţarea reciprocă a deciziilor strategice şi manageriale ale entităţilor implicate”. Într-un comunicat al Preşedinţiei se subliniază că facilităţi ale bazelor militare formează obiectul unui acord internaţional de securitate al României cu SUA, ratificat prin Legea nr. 268/2006, iar \"includerea Consiliului Local al Municipiului Constanţa în sfera celor care pot influenţa, fie şi indirect, exploatarea acestora, reprezintă o problemă de securitate naţională a României\". Exact aceleaşi argumente au fost folosite de Băsescu şi în cazul transferului a 20% din acţiunile Aeroportului Mihail Kogălniceanu în proprietatea Consiliului Judeţean Constanţa. Legea privind acest transfer a fost aprobată anul trecut de către Parlament, iar Băsescu şi-a făcut numărul şi a retrimis-o pentru reanalizare. La cea de-a doua dezbatere din plenul Parlamentului, Legea a trecut din nou de vot, în aceeaşi formă, şi ulterior a intrat în vigoare.

În replică la refuzul lui Băsescu de a promulga Legea privind transferul acţiunilor portului, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat: „Preşedintele Băsescu este un mare mincinos atunci cînd afirmă că, din motive strategice şi militare, nu poate transfera în proprietatea Consiliului local Municipal Constanţa 20% din acţiunile Portului Constanţa. 20% din acţiuni au fost transferate deja la Fondul Propritatea şi urmează implicit să fie înstrăinate către persoane fizice şi societăţi comerciale. Ca atare, afirmaţia lui Băsescu este o miniciună. De fapt, Băsescu nu a făcut altceva decît să împlinească dorinţa PD-L de a nu lăsa Primăria Constanţa să beneficieze de aceste procente din port”. În opinia primarului, singurul motiv care stă la baza acţiunilor preşedintelui privind legile legate de Constanţa este reprezentat de ura acestuia îndreptată împotriva primarului Mazăre şi, implicit, împotriva constănţenilor. ”Cred că şi Legea privind transferul administrării plajelor către autorităţile locale va avea aceeaşi soartă ca şi celelalte legi promovate în interesul constănţenilor, pentru că Băsescu este constănţean de-al nostru. Băsescu a fost votat de constănţeni ca să îi ajute şi el ajută Constanţa respingînd Legea privind Aeroportul Kogălniceanu, respingînd legea cu Portul. Sînt convins că o va ajuta respingînd şi Legea plajelor”, a mai spus primarul.

Un prim efect negativ al blocajului iniţiat de preşedinte în privinţa transferului acţiunilor din port către CLM se va repercuta asupra programului iniţiat de municipalitate pentru construirea locuinţelor ieftine destinate tinerilor. Mazăre anunţase, la începutul lunii în curs, că banii pe care municipalitatea urma să îi obţină din dividendele deţinute în Port vor fi direcţionaţi către programul privind locuinţele ieftine pentru tineri. Amintim că peste 10.000 de constănţeni cu vîrste mai mici de 35 de ani şi-au depus deja dosarele la Primărie pentru a beneficia de acest proiect iniţiat de primarul Constanţei. „În acest moment nu mai putem beneficia de aceşti bani. Voi solicita parlamentarilor de Constanţa să reintroducă Legea în Parlament. Sper că va fi aprobată din nou şi că CLM va deveni acţionar în Port, la fel cum s-a întîmplat în cazul Aeroportului Kogălniceanu. Dacă Legea privind acţiunile din Port nu va trece, vom avea greutăţi în programul privind casele ieftine pentru tineri, pentru că va trebui să alocăm fonduri care erau prevăzute pentru alte investiţii. Cu siguranţă, nu vom stopa programul de construire a locuinţelor”, a declarat Mazăre.

Şeful statului confundă autorităţile locale cu organizaţii teroriste

Refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a promulga legea privind transferul a 20% din acţiunile din Portul Constanţa în proprietatea Consiliului Local Municipal a fost criticat dur, într-un comunicat de presă, de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Constantinescu Nicuşor Daniel:

„Referitor la Comunicatul de presă transmis de Administraţia prezidenţială privind cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a Legii privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa către Consiliul Local al municipiului Constanţa, conducerea Consiliului Judeţean Constanţa atrage atenţia asupra tentativei preşedintelui Traian Băsescu de manipulare a opiniei publice. Precizăm că în textul Comunicatului amintit se sugerează că Portul Constanţa se află pe lista facilităţilor puse la dispoziţia Statelor Unite ale Americii: „facilităţi ale bazelor militare formează obiectul unui acord internaţional de securitate al României cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 268/2006, iar \"includerea Consiliului Local al municipiului Constanţa în sfera celor care pot influenţa, fie şi indirect, exploatarea acestora, reprezintă o problemă de securitate naţională a României\", atrage atenţia şeful statului.” O examinare atentă a Legii nr. 268/2006, Anexa A, ne arată că Portul Constanţa nu face parte din facilităţile puse de statul român la dispoziţia Statelor Unite ale Americii.

Constatăm că domnul Traian Băsescu continuă să manifeste aceeaşi atitudine partinică faţă de judeţul Constanţa, atitudine pe care a arătat-o în mod zadarnic şi în cazul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu. Ca şi în cazul precedent, domnul Traian Băsescu consideră că o autoritate publică locală nu este capabilă să pătrundă înţelesul adînc al conceptului de siguranţă naţională şi tratează aceste instituţii ca pe organizaţiile teroriste din ţările fundamentaliste, folosind noţiunea de siguranţă naţională pentru a justifica privarea de un drept legitim al cetăţenilor unui judeţ care au o singură vină, cea de a fi votat altfel decît şi-a dorit fostul membru de partid Traian Băsescu.

Dovada faptului că fundamentările domnului Traian Băsescu sînt lipsite de valoare şi reprezintă doar o tentativă de stopare a unui proces firesc de descentralizare este actuala situaţie a Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu – Constanţa, la care judeţul Constanţa a devenit acţionar în luna decembrie a anului trecut. Includerea în acţionariatul aeroportului a Consiliului Judeţean nu a afectat siguranţa aeroportuară (dovadă fiind rolul pe care Aeroportul îl are în desfăşurarea summit-ului din aprilie) iar beneficiile, în pofida pachetului de numai 20% din acţiuni, sînt reprezentate de atragerea celui mai mare operator aerian de low-cost, respectiv deschiderea de noi rute şi perspectiva dublării în acest an a traficului de pasageri”.



12