“Băsescu s-a autoizolat”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Băsescu s-a autoizolat”

Politică 30 Martie 2007 / 00:00 674 accesări

Reacţiile în urma confirmării deciziei consilierului prezidenţial Adriana Săftoiu nu au întîrziat să apară:

Preşedintele PD, Emil Boc: "Nu cunosc motivele personale ale acestui gest, dar decizia este un act unilateral de voinţă, care nu se comentează".

Vicepreşedintele PNL, Puiu Haşotti: "În primul rînd, preşedintele Traian Băsescu nu are dreptul să refuze demisia Adrianei Săftoiu. În al doilea rînd, se dovedeşte încă o dată faptul că Băsescu nu are abilităţi de colaborare, mărturie fiind faptul că, din echipa iniţială de consilieri prezidenţiali, nu a mai rămas niciunul".

Vicepreşedintele liberal, Ludovic Orban: "Ultimul mohican a părăsit corabia în derivă a lui Traian Băsescu. Se demonstrează astfel că nimeni nu poate lucra cu Traian Băsescu şi că este un lup singuratic care se foloseşte de oameni cînd are nevoie, după care îi aruncă peste bord".

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor: “Vina pentru plecarea Adrianei Săftoiu şi a altor consilieri de la Cotroceni îi aparţine în exclusivitate lui Băsescu, care nu poate să lucreze în echipă cu nimeni şi nu suportă niciun om mai inteligent, mai prezentabil şi mai moral decît el”.

Deputatul UDMR, Kelemen Hunor: "Demisia Adrianei Săftoiu era o chestiune de timp, după demisia lui Claudiu Săftoiu".

Purtătorul de cuvînt al PC, Bogdan Ciucă: “Demisia consilierului prezidenţial, Adriana Săftoiu, arată că preşedintele Băsescu s-a autoizolat nu numai faţă de instituţiile statului, partidele politice, ci şi faţă de colaboratorii lui cei mai fideli, ceea ce îi va fi fatal şefului statului”.



12