Băsescu, scos „curat” de un judecător al CC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dosar din 2001

Băsescu, scos „curat” de un judecător al CC

Politică 20 Ianuarie 2011 / 00:00 429 accesări

Coincidenţă sau nu, dar aşa cum i se întâmplă de obicei şefului statului, acesta scapă basma curată din orice situaţie, fie chiar şi „groasă rău”. Mai nou, Băsescu a ieşit „curat” într-un dosar în care i se imputau 38 de miliarde lei vechi, datorită „bunăvoinţei” unui judecător care a ajuns la Curtea Constituţională după ce a fost numit de şeful statului. Site-ul lumeajustitiei.ro a publicat hotărârile care l-au absolvit pe fostul primar al Capitalei de vina angajării unor cheltuieli pentru proiecte anulate ulterior. Se precizează că, în 2001, primarul Traian Băsescu a semnat efectuarea unei plăţi de 38 de miliarde de lei către o firmă pentru un studiu de fezabilitate necesar proiectului Pasajul Basarab. Atunci, Consiliul Local Bucureşti nu l-a împuternicit pe Băsescu să semneze un împrumut cu Banca Europeană de Investiţii pentru pasaj, deşi CL a aprobat proiectul. Urmarea a fost că execuţia nu a mai început, deşi banii pentru studiul de fezabilitate fuseseră viraţi. Dosarul a nimerit tocmai pe masa judecătorului financiar Petre Lăzăroiu, care, după ce a studiat raportul de control şi a ascultat şi varianta lui Băsescu, a concluzionat că şeful statului are dreptate.



12