S-au terminat dulcegăriile între democrat-liberalii lui Vasile Blaga şi preşedintele Traian Băsescu, cel care, în ultima perioadă, i-a tot atacat pe foştii săi subalterni pe linie de partid. În plus, şeful statului primeşte un ajutor în lupta cu PDL chiar din interiorul fostului partid de guvernământ, una dintre persoanele din PDL care nu ezită să-şi critice şefii fiind Elena Udrea. Pentru a-i demonstra lui Băsescu că PDL nu este un partid care face o simplă prezenţă în Parlament, cei de la PDL îi transmit şefului statului că nu este buricul târgului în materie de opoziţie. “Marota că singura opoziţie este Traian Băsescu este depăşită. El îşi face jocul său şi este treaba sa ceea ce face. PDL este un partid care, iată, merge singur, are 20%, are candidat la Preşedinţie şi asta spune mult despre ceea ce înseamnă munca PDL”, a spus vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda. Acesta a afirmat că PDL a făcut tot ceea ce putea face un partid de opoziţie. “PDL a depus moţiuni de cenzură, moţiuni simple, PDL a făcut tot ce trebuie, inclusiv mitinguri, luări de poziţie importante şi în mass-media, şi atunci cred că numai cei rău-intenţionaţi pot să spună că PDL nu face opoziţie”, a afirmat Preda. Acesta mai crede că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se vor întâlni candidatul PDL, Cătălin Predoiu, şi candidatul USL, iar aşa-zisa dreaptă fărâmiţată îşi va da votul candidatului PDL.