Băsescu şi Tăriceanu - scandal fără sfîrşit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu şi Tăriceanu - scandal fără sfîrşit

Politică 07 Mai 2009 / 00:00 378 accesări

Celebrele contre dintre şeful statului şi fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, par să nu se mai termine, chiar şi după ce Tăriceanu a dispărut din prim-planul politicii româneşti. De această dată, preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la postul public de televiziune, că Tăriceanu minte cînd spune că l-a avertizat asupra riscurilor majorării salariilor pofesorilor şi a perspectivei crizei şi că i-a transmis un document falisficat, semnat de Vosganian, în care se arată că bugetul fusese deja executat. „Premierul Tăriceanu face ce a făcut în 2007 şi 2008, minte. Îmi pare rău. Îmi scria că nu poate plăti (salarii majorate pentru profesori - n.r.), şi motivaţia era că s-a executat practic bugetul, că se execută la nivelul care a fost alocat, 5,98% din 6%, îmi demonstra pe un document transmis nu de premier, pentru că iarăşi face o eroare. Mi l-a transmis ministrul de Finanţe, deşi eu m-am adresat dînsului. Dînsul nu a avut curaj să-mi trimită un document falsificat şi atunci l-a pus pe Vosganian”, a declarat şeful statului. De asemenea, Băsescu a spus că premierul l-a dezinformat spunîndu-i că, pînă la finalul lunii decembrie, urmau să se epuizeze cele 6 procente din PIB alocate educaţiei cînd, de fapt, la finalul anului s-a constatat că au fost folosiţi 4,55% din aceşti bani. Încă un argument adus de preşedinte pentru a demonta afirmaţiile fostului prim-ministru a fost bugetul prezentat de Guvernul Tăriceanu în Parlament, la sfîrşitul anului, în care se prevedea o creştere economică de 6%. Bugetul elaborat de fostul Guvern demonstra că majorările salariale pentru dascăli erau sustenabile, iar creşterea economică de 6% nu prevestea criza, a explicat şeful statului. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susţinut marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că promulgarea Legii de mărire a salariilor profesorilor este exclusiv o greşeală flagrantă a preşedintelui Traian Băsescu, deoarece PNL a atras atenţia asupra imposibilităţii aplicării ei. Ieri, Tăriceanu a declarat că preşedintele Traian Băsescu este un om \"instabil, incoerent, arţăgos, mitocan, pus pe şmecherie tot timpul, ipocrit şi neserios\", care a discreditat România, susţinînd că a venit momentul pentru înlăturarea acestuia:

\"Cred că a venit momentul să înlăturăm un preşedinte care are foarte multe “calităţi”. Un om instabil, incoerent, arţăgos, mitocan, pus pe şmecherie tot timpul, ipocrit, neserios, agresiv, îngîmfat, autosuficient, care a discreditat România şi, în final, cu ceea ce îl caracterizează cel mai bine, populist şi demagog. Acesta este, din păcate, preşedintele României de astăzi. Cred că în atare condiţii se impune o schimbare, o schimbare care să însemne un preşedinte nou\". \"Viitorul preşedinte va trebui să fie un coagulant al societăţii româneşti, un om care să potenţeze valorile şi energia acestui popor, nu să tragă ţara înapoi, aşa cum s-a întîmplat în ultimii patru ani. Un om care să fie capabil să promoveze România în lume, care să susţină interesele, să lupte pentru ele, să aibă relaţii bune cu vecinii, nu aşa cum s-a întîmplat cu Ungaria şi Ucraina. Avem nevoie de un preşedinte care să creadă în el şi în oameni şi în calităţile lor\", a adăugat Tăriceanu.



12