Băsescu şi-a făcut analize la Spitalul Militar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bolnav?

Băsescu şi-a făcut analize la Spitalul Militar

Politică 01 Martie 2010 / 00:00 514 accesări

Preşedintele Traian Băsescu şi-a făcut, sâmbătă, un control medical la Spitalul Militar după operaţia suferită la glanda tiroidă, prilej cu care a făcut şi o serie de investigaţii suplimentare “de rutină”. Potrivit unor surse medicale, pe lângă controlul de la tiroidă, şeful statului şi-ar fi făcut investigaţii medicale oftalmologice, un RMN, analize la ficat şi la colon. Până la terminarea investigaţiilor, el a stat în rezerva de protocol a Spitalului Militar, însă medicii au refuzat să precizeze dacă Băsescu a rămas internat. Aseară, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan, a infirmat informaţiile apărute pe blogurile a doi jurnalişti conform cărora preşedintele s-ar afla internat fie la Spitalul Militar Central, fie la Spitalul Victor Babeş. Acest control medical vine în urma zvonurilor din ultima perioadă potrivit cărora şeful statului ar fi bolnav. Mai mult, săptămîna trecută, Băsescu a lipsit de la învestirea noului lider ucrainean, Viktor Ianukovici, fapt ce tinde să alimenteze zvonurile potrivit cărora starea de sănătate a şefului statului nu ar fi dintre cele mai bune.

Taguri articol


12