Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea majorării cu 50% a salariilor din educaţie, în pofida afirmaţiilor premierului Călin Popescu Tăriceanu potrivit cărora o astfel de măsură ar afecta echilibrul economic. După ce Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care amînă pentru 1 aprilie 2009 aplicarea majorărilor salariale pentru profesori, Băsescu a acuzat Executivul de lipsă de onestitate, susţinînd că în cazul altor categorii profesionale a admis creşteri salariale. În replică, premierul Tăriceanu a declarat, ieri, că Băsescu “şi-a pierdut calitatea de mediator şi că este un jucător politic care vrea să joace în favoarea PD-L, în preajma campaniei electorale”. În opinia premierului, nu grevele sînt soluţia pentru rezolvarea problemelor în acest moment. Nici nu şi-a terminat bine replica premierul, că Băsescu a declarat că speră să fie mai norocos la desemnarea viitorului premier decît a fost în 2004. În acest context, el a fost întrebat dacă vede în fruntea viitorului guvern un economist, la care şeful statului a răspuns, rîzînd: “Nu neapărat”. Şeful statului a atras atenţia că decizia privind desemnarea unui premier îi aparţine în condiţiile în care niciun partid nu reuşeşte la alegeri să obţină mai mult de 51% din voturi. Mai mult, Băsescu a recunoscut că a făcut o eroare în declaraţiile legate de ordonanţa privind creşterea salariilor în Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), menţionînd că îşi cere scuze: “Baza de calcul a salariilor era 100 pînă anul acesta, iar anul acesta, prin ordonanţă, baza de calcul a salariilor pentru ANL s-a schimbat la 440. Se pare că în acest interval au existat măriri de salarii, care s-au acordat altfel decît prin lege. Eu am privit la cele două legi, la legea din \'99, care se abroga, la anexa privind ANL şi la legea nouă, care venise”.

Situaţia politică din aceste zile arată stadiul de dezbinare în care a ajuns societatea după patru ani cu un “preşedinte-jucător”. Un preşedinte care promulgă legi cu satisfacţia că loveşte Guvernul, un preşedinte care numai apolitic nu este, ştiut fiind cîtă campanie îi face partidului condus de Emil Boc. În loc să fie, precum spune Constituţia, un mediator între societate şi instituţiile statului, şeful statului a fost un catalizator în tensionarea relaţiilor între toate acestea, reuşind “performanţa” să producă numai discordie. Guvernul nu mai ştie pe unde să-şi scoată cămaşa în faţa liderilor sindicali, premierul îşi caută aliaţi unde nu-i mai găseşte, iar şeful statului jubilează, dînd lovitură după lovitură în folosul partidului său portocaliu, pe care vrea cu tot dinadinsul să-l transforme din partid-marionetă în guvern-marionetă. Cum pînă la alegerea unui nou preşedinte nu mai sînt decît cîteva luni, Băsescu este disperat pentru că are nevoie de un partid şi de un guvern care să-i asculte întocmai comenzile şi fără de care tentativa sa de a mai obţine încă un mandat la şefia ţării ar fi definitiv compromisă.