Europarlamentarul PNL Mogor Csibi a prezentat, ieri, un afiş pentru alegerile europarlamentare în care preşedintele Traian Băsescu şi şeful Consiliului Judeţean Maramureş (CJ), Mircea Man, apar sub sigla PD-L, şi a spus că aşteaptă ca şeful statului să se delimiteze de acest afiş neconstituţional. “Mă nelinişteşte pentru că nu este constituţional ca preşedintele ţării, care nu reprezintă în acest moment niciun partid din România, sau cel puţin nu ar trebui să reprezinte niciun partid în România, apare pe un afiş electoral sub o siglă a unui partid (...) Eu mă aştept de la domnul preşedinte să se delimiteze de acest afiş, să spună că nu a fost iniţiativa lui şi toată vina aparţine numai organizaţiei politice care a comandat acest afiş”, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Mogor Csibi. Europarlamentarul PNL susţine că afişul pe care l-a prezentat luni a fost tipărit în 10.000 de exemplare şi că nu este unul “de gherilă”, ci pe acesta apar inclusiv numele tipografiei, sloganul “PD-L te ajută la greu” şi în câte exemplare a fost tipărit. Potrivit acestuia, acest afiş arată că nu este numai campania “celorlalţi”, ci şi campania preşedintelui. “Cred că acest afiş încă o dată ne demonstrează că preşedintele se comportă în continuare ca şi preşedintele unui partid politic. Sper că în viitor putem să renunţăm la astfel de atitudini şi sper că preşedintele se va delimita de acest afiş şi singurul vinovat sper că va fi organizaţia locală PD-L Maramureş, având în vedere că nu este permis nici măcar constituţional un afişaj de acest gen”, a mai subliniat candidatul PNL la europarlamentare. În ciuda gravităţii faptului că şeful statului apare într-un afiş electoral cu sigla PD-L, după cinci ani de mandat băsescian, o astfel de întîmplare nu pare deloc surprinzătoare, şeful statului fiind cunoscut pentru numeroasele reprezentaţii de „balet” pe muchia Legii. Liberalii însă sînt de-a dreptul... delicioşi, în condiţiile în care îi cer unui preşedinte pe care încă îl mai consideră apolitic să se delimiteze de un afiş tipărit de PD-L şi să dea vina pe filiala Maramureş pentru „eroare” (ca şi cum în partidul prezidenţial s-ar mişca un băţ fără ştirea Cotrocenilor, darămite să se tipărească 10 mii de afişe de acest gen „pe la spate”).