Băsescu, tras de urechi de europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu, tras de urechi de europeni

Eveniment 07 Decembrie 2012 / 00:00 522 accesări

Abuzurile lui Traian Băsescu au trecut de graniţele României. Declaraţiile acestuia din ultimele zile i-au determinat până şi pe oficialii europeni să reacţioneze şi să-i atragă atenţia că trebuie să respecte legile ţării pe care o conduce, dar şi pe cele europene. Primul oficial european care a reacţionat a fost preşedintele Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE), Graham Watson, care îi cere preşedintelui Traian Băsescu să respecte standardele democratice, statul de drept şi Constituţia României şi să respecte rezultatul alegerilor parlamentare din 9 decembrie, indiferent care va fi acesta. „Este de aşteptat ca preşedintele ţării să se supună standardelor democratice şi domniei legii, aşa cum are datoria. Constituţia României prevede că Preşedintele trebuie să fie deasupra partidelor politice“, a declarat Watson, potrivit unui comunicat al ALDE. Preşedintele ALDE s-a referit şi la declaraţia lui Traian Băsescu, făcută în cadrul unui interviu televizat, în data de 27 noiembrie, când, întrebat dacă l-ar desemna din nou pe Victor Ponta premier dacă USL va câştiga alegerile parlamentare, aşa cum indică sondajele de opinie, preşedintele a spus că „o broscuţă mai merge să înghiţi, dar un porc este mult prea greu“. „Simpla sugestie că ar putea refuza să desemneze drept premier candidatul majorităţii parlamentare care va câştiga alegerile este un act antieuropean şi total nedemocratic“, a mai afirmat liderul ALDE.



12