Băsescu, un impostor care mimează funcţia de preşedinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ghişe:

Băsescu, un impostor care mimează funcţia de preşedinte

Politică 13 Martie 2013 / 00:00 430 accesări

Senatorul liberal Ioan Ghişe a declarat că „cei care acceptă ca Băsescu să se adreseze Parlamentului legitimează un impostor să mimeze funcţia de preşedinte al României“. Ghişe consideră că procedura privind suspendarea preşedintelui Băsescu nu s-a terminat cu o hotărâre în constatare a Parlamentului, aşa cum ar fi trebuit, drept urmare, este discutabilă legitimitatea cu care Traian Băsescu a adresat, ieri, un mesaj în plenul Parlamentului. „Suveranitatea poporului se exercită prin referendum. Curtea Constituţională nu are dreptul să se substituie în nume propriu suveranităţii poporului. Aşadar, prin ceea ce a făcut în august, anul trecut, CCR a încălcat Constituţia, iar Parlamentul este obligat să finalizeze procedura în constatare“, a spus senatorul PNL.



12