De ceea ce s-a ferit nu a scăpat. Traian Băsescu este, oficial, urmărit penal de Parchetul General, pentru spălare de bani în dosarul terenului de la omul de afaceri Costel Căşuneanu, din Aleea Privighetorilor. În 2000, când abia devenise primarul Capitalei, fostul președinte a cumpărat un teren în Băneasa cu bani a căror provenienţă nu ar putea fi justificată, spun procurorii. Potrivit unui articol publicat în „Lumea Justiţiei”, în 2012, Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a formulat la Parchet o sesizare penală împotriva lui Băsescu, pe care l-a acuzat de spălare de bani şi luare de mită, în legătură cu o serie de afaceri imobiliare dubioase derulate cu vestitul asfaltator Costel Căşuneanu. Concret, GIP a semnalat în baza unor documente, unele provenind chiar de la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, faptul că Băsescu a cumpărat, în condiţii super-avantajoase, la un preţ ireal de mic, un teren de 3.708 mp în Bucureşti, pe Aleea Privighetorilor nr. 86. Achiziţia s-a făcut simultan cu una similară, a unui teren învecinat, identic ca suprafaţă, dar cumpărat de prietenul lui Băsescu - Costel Căşuneanu. Omul de afaceri a plătit 490.000 de lei pentru teren, în timp ce Băsescu a achitat pentru terenul său numai 148.000 de lei. Doi ani mai târziu, Băsescu şi-a vândut terenul numitei Gabriela Blaj (despre care se afirmă că este cumnata lui Costel Căşuneanu), la preţul exorbitant de 1,2 milioane de lei. Din profitul obţinut, Băsescu a cumpărat o vilă în Otopeni, pe care a donat-o fiicei sale mai mari, Ioana. Imediat după ce a ajuns președinte, ancheta în acest caz s-a oprit brusc și a fost redeschisă abia anul trecut.
UDREA SARE ÎN APĂRARE Imediat după anunțul punerii sub acuzare a lui Băsescu, deputatul Elena Udrea a afirmat că fostul președinte a fost avertizat în ultima perioadă, „mai direct sau mai voalat'”, să nu intre în cursa pentru Primăria Capitalei, iar anunțul Parchetului General este o consecință directă a posibilității de a candida.