Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că Guvernul \"ar cam trebui să dispară\" din Consiliul Economic şi Social (CES) şi că România are nevoie de noi legi ale sindicatelor şi patronatelor, în contextul necesităţii modificării legislaţiei muncii, respectiv a flexibilizării forţei de muncă. \"Obiectivul major al anului viitor este să intrăm consistent în legislaţia muncii. Dacă anul acesta am avut alte priorităţi, noul Cod al muncii pentru flexibilizarea forţei de muncă trebuie să devină o realitate. Avem nevoie de o nouă lege a sindicatelor, de o nouă lege a patronatelor, de o nouă lege şi un nou sistem de funcţionare a diverselor structuri care vizează munca şi piaţa muncii, inclusiv a faimosului Consiliu Economic şi Social, din care Guvernul ar cam trebui să dispară şi CES să rămână o zonă dedicată patronatelor, sindicatelor şi societăţii civile, alta decât sindicatele\", a declarat Traian Băsescu. Potrivit acestei declaraţii şi în contextul altor afirmaţii ale preşedintelui, legate de Codul Muncii, de modul în care a fost acesta modificat şi de necesitatea sindicatelor ca factor de dialog social, este posibil ca modificările promise să afecteze sever structurile sindicale, în aşa fel încât statutul de sindicalist să devină egal cu cel de „paria”. Vicepreşedintele CES şi reprezentantul Guvernului în această structură, Valentin Mocanu, a declarat, ieri, că posibilitatea retragerii Guvernului din CES va fi discutată cu partenerii sociali, unii susţinând deja adoptarea modelului din UE. Mocanu a precizat că deja se lucrează la o nouă legislaţie a muncii, urmând să fie modificate Codul Muncii, legislaţia privind negocierile colective sau cea privind organizarea şi funcţionarea CES.