Bashar al-Assad acuză Israelul!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vorbe

Bashar al-Assad acuză Israelul!

Externe 04 Februarie 2013 / 00:00 302 accesări

Preşedintele sirian a acuzat ieri Israelul că ”vrea să destabilizeze şi să slăbească Siria”, în urma raidului israelian de miercuri, care a vizat un centru militar de cercetare din apropiere de Damasc. ”Siria, întărită de luciditatea poporului său, de puterea armatei sale şi de ataşamentul său faţă de o politică de rezistenţă, este capabilă să facă faţă provocărilor actuale şi oricărei agresiuni vizând poporul sirian şi rolul său istoric”, a continuat al-Assad, în cursul unei întâlniri cu Said Jalili, secretarul Consiliului iranian Suprem pentru Securitate Naţională. Jalili a reafirmat ”voinţa Iranului, principalul aliat regional al regimului sirian, de a se coordona în permanenţă cu Siria, pentru a înfrunta comploturile şi planurile străine vizând destabilizarea securităţii în regiune”. Puterea siriană este vizată, începând din martie 2011, de o revoltă populară care s-a militarizat în faţa unei represiuni din partea regimului al-Assad. Peste 60.000 de persoane au fost ucise în Siria, potrivit ONU. Între timp, la Munchen, în Germania, ministrul iranian de Externe, Ali Akbar Salehi, a salutat voinţa liderului opoziţiei siriene, Ahmed Moaz al-Khatib, de a dialoga în anumite condiţii cu regimul sirian. Această reuniune este prima între Salehi şi al-Khatib. Liderul opoziţiei siriene s-a întâlnit sâmbătă, la Munchen, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Nicio informaţie nu a fost dată publicităţii cu privire la conţinutul discuţiilor de la această întâlnire, prima de acest fel după alegerea lui al-Khatib la conducerea coaliţiei opoziţiei siriene, la sfârşitul lui 2012. Lavrov s-a întâlnit la Munchen cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden şi cu mediatorul internaţional pentru Siria, Lakhdar Brahimi.

DIVERGENŢE MAJORE Reuniţi la Munchen, cu ocazia Conferinţei de Securitate, americanii şi ruşii vor să aplaneze divergenţele cu privire la Siria. Joe Biden şi-a exprimat speranţa că întreaga comunitate internaţională îşi va spori sprijinul pentru adversarii regimului Bashar al-Assad, pe care l-a calificat drept ”un tiran hotărât să rămână la putere, dar incapabil să conducă o naţiune”. Biden a adăugat că ”divergenţe majore persistă între SUA şi Rusia cu privire la Siria”. Rusia, unul din ultimii susţinători ai regimului sirian, căruia îi livrează arme, se opune oricărei ingerinţe în conflict. Este singura mare putere care încă menţine relaţii strânse cu Damascul, blocând, împreună cu China, toate proiectele de rezoluţie ale Consiliului de Securitate ONU ce îl condamnau pe preşedintele Bashar al-Assad. Moscova face apel la opoziţia siriană să se aşeze la masa tratativelor cu puterea de la Damasc.

Taguri articol


12