Doi foşti secretari ai Apărării în administraţia Obama, Robert Gates şi Leon Panetta, au criticat abordarea preşedintelui american privind Siria şi cererea înaintată Congresului pentru a autoriza o eventuală acţiune militară, a anunţat, miercuri, „New York Times”. În opinia lui Leon Panetta ...
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a apreciat ieri, la Londra, că este necesar ca opţiunea militară să rămână pe masă, în vederea exercitării de presiuni pentru ca regimul sirian să respecte acordul ruso-american privind distrugerea arsenalului său chimic. Rasmussen, care a făcut aceste ...
Inspectorii ONU au găsit „probe clare şi convingătoare” privind folosirea de gaz sarin în atacul din 21 august, din apropiere de Damasc, în care au murit circa 1.400 de persoane, după cum au confirmat experţii independenţi ai ONU în prima pagină a raportului elaborat pe baza dovezilor culese în ...
SUA şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale, a anunţat, sâmbătă, secretarul de Stat american, John Kerry ...
Un distrugător rusesc, provenind din Marea Neagră, a traversat, vineri dimineaţă, strâmtoarea turcă Bosfor, îndreptându-se spre Marea Mediterană. Distrugătorul-lansator de rachete de tip „Smetlivîi“ a trecut prin strâmtoarea care traversează metropola turcă Istanbul, fiind însoţit de o ...
Naţiunile Unite au primit cererea Siriei de aderare la Convenţia Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat ieri că va plasa sub control internaţional arsenalul chimic sirian. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propusese plasarea ...
Barack Obama a declarat marţi, la Casa Albă, că doreşte să ofere o şansă diplomaţiei în Siria, în contextul în care Damascul a dat asigurări că este pregătit să renunţe la arsenalul chimic. După 48 de ore de eforturi diplomatice intense, care au îndepărtat perspectiva atacurilor asupra ţării ...
Rusia va propune Iranului să-i furnizeze noi sisteme de rachete perfecţionate de tip S-300 modificate şi să construiască un al doilea reactor pentru centrala nucleară de la Bushehr, a scris, ieri, cotidianul „Kommersant”, care citează o sursă apropiată Kremlinului. Cele două propuneri vor fi ...
Siria şi-a exprimat acordul cu privire la propunerea rusă de plasare a arsenalului său chimic sub control internaţional, a declarat ieri, la Moscova, ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem. Acesta a subliniat că „obiectivul este de a tăia creanga de sub picioare unei agresiuni americane” ...
Siria ar putea evita o acţiune militară a SUA, care va fi una limitată, dacă va preda comunităţii internaţionale, în cel mult o săptămână, toate armele chimice de care dispune, dar soluţia crizei siriene nu poate fi decât una politică, a declarat ieri, la Londra, secretarul american de Stat, John Kerry ...
Pentagonul pregăteşte atacuri împotriva Siriei mai lungi şi mai intense decât s-a prevăzut, acestea urmând să dureze trei zile, a anunţat, ieri, „Los Angeles Times”. Strategii americani optează de acum pentru un atac masiv cu rachete, urmat rapid de altele asupra unor ţinte precise sau ...
O nouă navă de război rusească, „Nikolai Filcenkov“, va fi trimisă spre coastele siriene, după ce la bordul ei va fi îmbarcată o încărcătură specială în portul Novorosiisk, de la Marea Neagră, potrivit unei surse militare citate de Interfax. Rusia, ale cărei nave de război şi-au menţinut ...
Summit-ul G20 a început ieri, la Sankt Petersburg, în timp ce relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt la cel mai scăzut nivel de când ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a permis încheierea Războiului Rece, în urmă cu peste 20 de ani. Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a strâns mâna preşedintelui SUA ...
Securizarea stocurilor de arme chimice şi instalaţiilor care le produc în Siria necesită trimiterea a peste 75.000 de militari pe teren, potrivit unui memorandum secret întocmit de Departamentul Apărării pentru Barack Obama, la începutul lui 2012, relatează „Daily Mail” în ediţia de ieri ...
Crucişătorul „Moskva“ din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră, denumit de NATO „ucigaşul de portavioane”, a fost redirecţionat în estul Mării Mediterane, deşi planul iniţial prevedea să acosteze în portul Mindelo din Capul Verde, a relatat, ieri, agenţia rusă de presă Interfax ...
Israelienii se tem că au fost lăsaţi singuri pentru a contracara programul nuclear iranian, după decizia preşedintelui american, Barack Obama, de a cere aprobarea Congresului pentru o intervenţie militară în Siria, relatează „Financial Times”. Ei sunt îngrijoraţi nu pentru că Israelul este ...