Poliţiştii din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu au fost sesizaţi, marţi seară, cu privire la faptul că într-un bar din satul Piatra a avut loc un conflict spontan între doi bărbaţi. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şi scos din trafic, la ieşire din localitatea Piatra, un autoturism în care se aflau Iacob Gavrilă, de 39 de ani, Dan Imbuzan, de 21 de ani, Alexandru Boroş, Ciprian Baboia, de 26 de ani, şi Vasile Kovaci, de 29 de ani, toţi din Năvodari. Din declaraţiile martorilor a reieşit faptul că, în jurul orei 18.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Iacob Gavrilă a fost agresat fizic de către Ninel Septar, de 41 de ani, din satul Piatra, care se afla în bar împreună cu un alt bărbat. Ca urmare a altercaţiei, Iacob a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde nu a rămas internat, refuzând îngrijirile medicale. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.